Acuzații grave împotriva AUR. Plângeri la Parchet și CNCD împotriva partidului. „Mesaje care incită la ură și violență”
- Ionel Sclavone
- 2 octombrie 2021, 15:02
Reprezentanții AUR s-au ales cu o plânere penală pentru instigre la violență și o sesizare la CNCD pentru asocierea imaginii premierului Florin Cîțu cu Adolf Hitler.
Aceste sesizări au fost formulate de subalternul lui Florin Cîțu, deputatul Alexandru Muraru. Acesta este consilier onorific al premirului și reprezentant special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei.
Alexandru Muraru a transmis un comunicat de presă în care a anunțat inițierea acestor demersuri.
„Am făcut plângere la Procurorul General pentru instigare la violență și o sesizare la CNCD împotriva reprezentanților AUR care promovează caricaturi ale Primului-ministru prin asocierea cu Adolf Hitler, cel mai atroce dictator din istoria Europei
Reprezentarea – printr-o scandaloasă caricatură a primului-ministru al României – ce aduce cu a celui mai atroce dictator din istoria Europei, Adolf Hitler, este nu doar o calomnie majoră, dar și o insultă inacceptabilă la adresa milioanelor de victime ale Holocaustului. Această ultragiere a victimelor Holocaustului din partea partidului AUR este una continuă, prin instrumente și metode din ce în ce mai violente”, a transmis consilierul lui Florin Cîțu.
Acuzații grave la adresa AUR
Potrivit spuselor sale, AUR utilizează simboluri și tehnici menite să readucă în viața publică a simbolurilor naziste și fasciste. Alexandru Muraru acuză AUR că încearcă să reabiliteze criminalii de război de la tribuna Parlamentului.
„AUR utilizează în permanență tehnici abominabile pentru readucerea în viața publică a simbolurilor naziste sau fasciste. Încercările de reabilitare ale criminalilor de război de la tribuna Parlamentului, violența fizică și simbolică utilizată în spațiul public, amenințările cu moartea, proferarea de teorii conspiraționiste, utilizarea arsenalului revizionist, ultragierea memoriei victimelor Holocaustului prin folosirea mesajelor din perioada anilor 30-40, toate acestea trebuie să ia sfârșit.
Deși aceasta nu este prima utilizare a unei comparații scandaloase cu dictatorul german de către un politician autohton, distribuirea de pliante și folosirea acestei imagini pentru a chema persoane la un protest creează premisele unei situații agravante. Mai mult, reproducerea în continuare banalizează această tragedie unică din istoria omenirii, mai ales atunci când AUR invocă referirea directă la Holocaust într-un efort de a obține avantaje politice”, a mai transmis consilierul premierului.
Asocierea lui Cîțu cu Hitler este detestabilă
Alexandru Muraru a precizat că folosirea imaginii lui Adolf Hitler pentru a eticheta un oponent politic reprezintă una dintre cele mai detestabile acțiuni politice.
„Etichetarea unui oponent politic prin folosirea imaginii dictatorului nazist Adolf Hitler este una dintre cele mai detestabile acțiuni politice, așa cum avertizează și organizațiile internaționale implicate în protecția memoriei victimelor Holocaustului.
Co-președintele AUR folosește o comparație cu artizanul principal al Holocaustului pentru a chema adepții la un miting politic, lansând astfel un apel implicit la violență, o posibilă infracțiune pentru instigare publică, pentru care riscă până la 5 ani de închisoare”, a mai spus Alexandru Muraru în comunicat.
Sesizări la Parchet și la CNCD împotriva AUR
În opinia sa, este nevoie de sancționarea mesajelor și a acțiunilor AUR care riscă să ultragieze memoria tragediei Holocaustului.
„România a făcut progrese mari în ultimii 15 ani, dar acțiunile și mesajele AUR vor să aducă România în zona statelor care banalizează Holocaustul. Este nevoie de sancționarea imediată acestor mesaje și acțiuni care, tolerate, riscă să producă efectul de încurajare a altor forme de manifestare a ultragierii memoriei tragediei Holocaustului.
În aceste circumstanțe, am depus o sesizare la procurorul general pentru încălcarea articolului 369 din Codul Penal care prevede că «incitarea publicului, prin orice mijloace, la violență, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă» și se pedepsesc cu închisoarea de la 1 până la 5 ani.
De asemenea, am sesizat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru că niciunei persoane, cu atât mai mult cu cât ocupă o funcție publică, nu îi sunt permise astfel de derapaje care aduce atingere drepturilor fundamentale ale omului. Acest discurs care instigă la ură este nu doar periculos, ci şi ilegal! În jurisprudența sa, CNCD a sancționat toate cazurile similare din trecut.
De asemenea, am sesizat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru că niciunei persoane, cu atât mai mult cu cât ocupă o funcție publică, nu îi sunt permise astfel de derapaje care aduce atingere drepturilor fundamentale ale omului. Acest discurs care instigă la ură este nu doar periculos, ci şi ilegal! În jurisprudența sa, CNCD a sancționat toate cazurile similare din trecut.
Alexandru Muraru condamnă discursul AUR
Alexandru Muraru susține că odată cu intrarea AUR în Parlament se legitimează un discurs și practice care erau în underground-ul societății. Drept urmare a făcut mai multe plângeri împotriva acestui partid și a reprezentanților săi.
„Degradarea discursului public cu astfel de mesaje care incită la ură și violență și care promovează simboluri naziste, fasciste, rasiste și xenofobe au un efect în cascadă asupra întregii societății și asupra păcii sociale. Practic, se legitimează un discurs și practici care, în țara noastră, până la intrarea în Parlament a AUR, erau în underground-ul societății.
Acest moment ar trebui să constituie și un moment de cumpănă pentru partidele politice din Parlament. Continuarea asocierii altor formațiuni cu AUR, în orice context și pentru orice acțiune politică, este devastatoare în privința credibilității și apartenenței la valorile europene ale democrației, toleranței, respectului pentru memoria istorică a Europei și pentru victimele totalitarismelor secolului XX”, a mai transmis consilierul premierului.