EVZ Special
Actrița care „a confiscat” rolurile de „amazoană” și de „fată rea” a cinematografiei românești
Din cuprinsul articolului
De Marga Barbu ne amintim mereu în ziua de Dragobete. Puțini ar fi bănuit că o maramureșancă „tânără și neliniștită” își va crea culoarul ei în cinematografia comunistă unde nu întotdeauna era important talentul. Ea a avut și talent și a fost și căsătorită cu un scriitor „abonat” la privilegiile „Olimpului” comunist. Mărturie stă și vila din inima Capitalei, situată nu departe de Bulevardul Dacia și Piața Romană, care pe o placă memorială amintește că acolo au locuit Magda și Eugen Barbu.
De la Marga Butuc din Ocna Șugatag, la Marga Barbu
Marga Barbu s-a născut de Dragobete, la 24 februarie 1929, la Ogna Șugatag. Tatăl său, directorul Butuc conducea salina care dădea numele localității. Mama sa era balerină cu școala făcută la Viena. Evident, fiind fată, micuța Marga Yvonne urma să fie balerină. Cel puțin asta voia mama ei.
Totuși, se pare că o anumită sensibilitate cardiacă a artistei a determinat-o să aleagă scena. Cum va mărturisi mai târziu, pe la 4 ani, recita frumos. Așa că iat-o pe frumoasa din Maramureș absolventă a IATC în 1950. Din 1953, timp de 40 de ani, a jucat pe scena Teatrului Nottara din Capitală.
Într-o lume dominată de Lica Gheorghiu, iată că tânăra Marga -Yvonne se va impune la debutul anilor 60 ca stea de film. Primul ei soț a fost un inginer textilist de la Ploiești. Al doilea a fost faimosul Constantin Codrescu, actor alături de care a și jucat în două filme din seria Haiducilor. Al treilea a fost scriitorul Eugen Barbu. El i-a fost soț mai bine de trei decenii.
Anița, Agatha Slătineanu, Zulnia, rolurile unei vieți pe marele ecran
Marga-Yvonne a devenit Marga Barbu prin căsătoria cu Eugen Barbu. Scriitorul a scris romane cu haiduci și lupte secrete din perioada pre-pașoptistă. Așa, Dinu Cocea a făcut seria Haiducilor în care Marga Barbu a fost Anița. Au urmat filmele din seria „Mărgelatu” în care a fost actrița-spion Agatha Slătineanu.
Aici a colaborat cu regizori ca Doru Năstase, Ghorghe Vitanidis sau Mircea Moldovan. A jucat și în continuarea seriei, fără Florin Piersic, în filmele Martori dispăruți (regia Dan Mironescu) și Lacrima cerului ( regia Adrian Istrătescu Lener) în rolul Zulniei.
Domnișoara Aurica - rolul femeii captive între real și imaginar
În anul 1985, regizorul Șerban Marinescu o distribuie într-un rol complet diferit față de ce a jucat Marga Barbu. A devenit „Domnișoara Aurica”, în filmul cu același nume. Actrița a jucat rolul unei patroane a unei mici prăvălii care închiria rochii de mireasă. Patroana era o domnișoară trecută cu mult de prima tinerețe, rămasă necăsătorită.
Luptă cu bolile, singurătatea, poartă dialoguri cu personaje reale, speră să fie pețită, uneori discută și cu manechinele pe care stau ținutele pentru nuntă, tânjește după dragostea unui actor, dar ține la eticheta de a se mărita neprihănită cu alesul pe care nu-l distinge între actorul de pe scenă și manechinul îmbrăcat în frac de ginere. Caracterul psihologic al rolului este determinant iar talentul actriței face filmul să fie dorit a fi urmărit.
Rolurile „de partid și de stat” i-au fost înțelese de marele public
Marga Barbu a jucat și în filme cu substrat ideologic. A fost amanta directorului în „Facerea Lumii” (regia Gheorghe Vitanidis), soția unuia din frații interlopi Semaca din „Ultimul cartuș” (regia Sergiu Nicolaescu), aristocrata scăpătată din „Bietul Ioanide” (regia Dan Pița), actrița cu pretenții din Zile fierbinți (regia Sergiu Nicolaescu), soția activistului de partid din „Omul care ne trebuie” (regia Manole Marcus).
Marga Barbu a fost așadar, „amazoana” și „fata rea” a cinematografiei românești. S-a pensionat în anul 1993. A decedat la 31 martie 2009, la București.
