Actorul Marius Chivu (Rață), mărturisiri despre Dumnezeu: Îi ceri și îți dă

Actorul Marius Chivu (Rață), mărturisiri despre Dumnezeu: Îi ceri și îți dăSurs foto: Wikipedia

Actorul Marius Chivu a povestit la un podcast o întâmplare halucinantă legat de Dumnezeu și de ceea ce se întâmplă atunci când îi ceri ceva.

”Dumnezeu îți dă ce îi ceri”

Actorul a explicat ce i s-a întâmplat atunci când era alături de duhovnicul lui. Acesta i-a spus clar: ”cu Dumnezeu e în felul următor, îi ceri și îți dă. Cere-i ceva. Cere-i acum, că sunt lângă tine. Uite du-te la Biserică și cere-i lui Dumnezeu ceva. Și am plecat exact ca într-un episod din ăsta de nu știi textul, nu știi ce filmezi, ce tragem.

Și popa se uita la mine și-mi făcea semn să mă duc. Și ajung la perete. Pun mâna pe perete. Popa era mic, nu-l mai vedeam. Și mă gândea: Doamne, câți proști ți-au sărit gardul, ăla e varză. Dacă ăștia sunt oamenii tăi e clar. Și ăsta zice să-ți cer ceva că-mi dai”, a povestit actorul.

Cerința neobișnuită a actorului

După ce a stat ceva pe gânduri, a venit și cu cerința. ”Ce să-ți cer, sănătate, ăsta a zis să cer ceva concret, Eu am venit de vreo cinci ori și eu cred că e cam 20 de lei drumul , deci 100 de lei.

Sursă Youtube

Și mai vreau și eu încă 100 de lei pentru deranj. Și încă 50 să fie așa. Doamne ajută. Deci 250 de lei, asta i-am cerut eu lui Dumnezeu că așa m-a pus popa”, a spus artistul.

Cine i-a îndeplinit dorința

Ulterior acesta s-a întors la părinte, dar era îndoit. ”Și în timp ce mergeam spre el, două doamne, îi dau o hârtiuță, îi pupă sutana, pleacă. Ajung la el. Zic, gata. Zice el: ai văzut? Zic n-am văzut nimic. El zice că ne vedem lunea viitoare. Zic eu, lasă. Și plecăm așa. Și-mi zice: auzi, Mariuse.

Bagă mâna-n buzunar. Da, ce? Scoate hârtia, biletul, erau 100 de lei, se uită la mine, la plic. Mai bagă mâna mai scoate pe dincoace, mai avea niște bani. Se mai uită la mine. A mai pus o sută. Și mai ia una de 50. Și-mi zice: tu ai cerut 250 de lei? Am înghețat. Nu știu cine e Dumnezeu, dar m-am făcut de căcat”, a declarat Marius Chivu

5
1
Ne puteți urmări și pe Google News