Acţiuni TERORISTE fără precedent în UE. Finanţatorii au fost prinşi în Bulgaria

Acţiuni TERORISTE fără precedent în UE. Finanţatorii au fost prinşi în Bulgaria

Parchetul general al Bulgariei a anunţat sâmbătă că cinci sirieni şi un bulgar au fost inculpaţi pentru finanţarea cu peste 25 de milioane de euro a unei reţele teroriste jihadiste din Orientul Mijlociu. Potrivit informaţiilor furnizate de autorităţile bulgare, finanţarea se făcea prin intermediul unui sistem extrabancar denumit Hawala

''Grupul a transferat către organizaţii teroriste nu mai puţin de 25 de milioane de euro în patru ani'', a declarat purtătoarea de cuvânt a Parchetului bulgar, Rumiana Arnaudova, potrivit agerpres.ro

''Finanţarea se efectua fără operaţiuni bancare, prin metoda hawala'', a adăugat ea.

Hawala este un sistem tradiţional de plăţi informale, banii circulând prin intermediul unor agenţi de schimb.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit procurorului general adjunct Ivan Ghicev, punerea la punct a unei astfel de reţele este 'fără precedent în Uniunea Europeană'.

Această reţea există în majoritatea ţărilor Europei şi a permis circulaţia a 100 - 300 de milioane de euro pe an, conform unor surse apropiate anchetei.

De asemenea, cei cinci sirieni şi cetăţeanul bulgar au fost inculpaţi şi pentru ''pregătirea de acţiuni teroriste într-o altă ţară'', a indicat Arnaudova, fără a oferi alte detalii.