Primăria Constanța face apel către toți cei care au informații ce pot ajuta la identificarea agresorilor să sune de îndată la numărul de telefon 0241/694.960. Potrivit primăriei, conducătorul autobuzului de pe linia 2-43 a fost lovit, în această seară, de un grup de tineri pe bulevardul 1 Mai colț cu strada Plopilor. Bărbatul, care se afla în timpul serviciului, și-a pierdut cunoștința și a fost transportat de urgență la spital. La fața locului a ajuns și un echipaj de poliție care a deschis o anchetă pentru prinderea făptașilor.

 

La rândul lui, IPJ Constanța informează că polițiștii Secției 5 au fost sesizati, în jurul orei 17.30, cu privire la faptul ca un bărbat, de 51 de ani, șoferul unui autobuz transport persoane, a fost agresat în stația de autobuz Faleză sud (bd 1 Mai vechi). Patrula de siguranță publică deplasată la fața locului a stabilit faptul că, în timp ce se afla in statie, un grup de tineri, cu vârste de aproximativ 15 ani, a decuplat butonul de urgență al ușii din spate al autobuzului, iar când șoferul s-a dus la aceștia, a fost lovit cu pumnul in zona feței. Persoana vătămată nu a fost transportată la spital.  Polițiștii efectuează cercetări pentru săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe.

 

Incidentul a fost relatat și pe Facebook de martori care au relatat că indivizii urmăreau o femeie cu un copil în brațe, în cartierul Faleză Sud din Constanța, pe bulevardul 1 Mai. Femeia ar fi urcat în autobuzul 2-43, moment în care agresorii au decuplat sistemul de deschidere de din spate, blocând astfel ușa din spate. Șoferul nu a putut sa plece din stație, a coborât să activeze ușa moment în care unul dintre indivizi l-ar fi  lovit cu un obiect contondenti. Bărbatul a căzut, pierzându-și cunoștința.

 

Călătorii din autobuz, sub ochii cărora s-a petrecut agresiunea au sunat la 112. Directorul RATC, Bogdan Niță, a declarat pentru EVZ, că la fața locului au ajuns polițiștii Secției 5 și o ambulanță. Cadrele medicale i-au oferit primul ajutor șoferului. Desi își pierduse cunostinta, bărbatul de 51 de ani și-a revenit și a refuzat să fie transportat la spital. Autobuzul lui a fost preluat de soferul autobuzului de asistență, de la RATC, care a ajuns la fata locului. Șoferul lovit a fost dus la RATC, de acolo și-a luat hainele și s-a dus acasă. Duminică era de serviciu. I s-a spus să stea acasă. Va primi ingrijiri, daca va fi nevoie. Polițiștii Secției 5 continuăinvestigațiile pentru identificarea agresorilor.

 

Te-ar putea interesa și: