Acord Israel–Hamas pentru eliberarea ostaticilor, anunțat de Donald Trump
- Dinu Marian
- 9 octombrie 2025, 07:22
Donald Trump. Sursa foto: Facebook/The White HouseIsrael și Hamas au ajuns la un acord pentru eliberarea ostaticilor israelieni în schimbul unor prizonieri palestinieni. Un pas mult așteptat care ar putea deschide calea spre încheierea războiului de doi ani din Gaza, scrie New York Times.
Acord între cele două părți, detalii neclare
Președintele Donald Trump, care a intermediat în parte negocierile, a anunțat miercuri pe rețelele sociale că părțile au acceptat prima fază a planului său. Aceasta ar include retragerea forțelor israeliene până la o linie agreată de ambele părți. Premierul Benjamin Netanyahu a spus că a discutat cu Trump și că va convoca joi guvernul pentru aprobarea oficială a acordului. Ceilalți lideri israelieni au păstrat tăcerea, deocamdată.
Hamas a transmis că înțelegerea ar conduce la încetarea războiului și la retragerea Israelului din Fâșie, solicitându-i lui Trump și altor mediatori să se asigure că obligațiile sunt implementate integral. Mișcarea islamistă și Qatar, stat co-mediator, au indicat că acordul prevede și intrarea de ajutoare umanitare în Gaza.
Detaliile-cheie rămân, însă, neclare. Nici Hamas, nici Israelul nu au publicat lista prizonierilor ce ar urma să fie eliberați, iar declarațiile inițiale de la Ierusalemului nu menționează explicit o retragere a trupelor. Netanyahu a afirmat doar că „toți ostaticii israelieni vor fi aduși acasă”, fără alte precizări.
Atacul Hamas a avut loc acum doi ani
Conflictul a izbucnit în octombrie 2023, când un atac al Hamas a ucis aproximativ 1.200 de persoane în Israel, iar circa 250 de ostatici au fost capturați. Riposta armatei israeliene a provocat moartea a peste 67.000 de palestinieni, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, și a distrus infrastructura enclavei, scrie NYT.
În septembrie, Trump a prezentat un plan în 20 de puncte pentru oprirea ostilităților și eliberarea ostaticilor, incluzând schimbul lor contra 250 de palestinieni condamnați pe viață și 1.700 de deținuți din Gaza reținuți în timpul războiului.
Un oficial a declarat NYT, sub protecția anonimatului, că aproximativ 20 de ostatici despre care se crede că sunt în viață ar urma să fie eliberați simultan, posibil duminică, iar rămășițele a până la 28 ar fi returnate etapizat.
Nu este clar dacă înțelegerea va închide conflictul
Hamas a respins public cererea lui Netanyahu de a depune armele, iar comunicatele oficiale nu fac referire la dezarmare, scrie New York Times.
Negocierile s-au desfășurat la Sharm el-Șeikh, în Egipt, cu participarea emisarului pentru Orientul Mijlociu al administrației Trump, Steve Witkoff, și a lui Jared Kushner. Din partea Israelului a fost prezent consilierul Ron Dermer, iar Qatarul a fost reprezentat la nivel de premier. Înaintea acordului, Trump avertizase Hamas că ezitarea va atrage „pierderi mult mai mari”, iar presiuni asupra guvernului Netanyahu s-au intensificat după un atac israelian din 9 septembrie ce a vizat reprezentanți ai Hamas în Qatar.