Dezbatere aprinsă despre cazul Ana Birchall-CIA: Dacă s-ar fi oferit rușilor, la FSB, ar fi fost aceeași tăcere?

Dezbatere aprinsă despre cazul Ana Birchall-CIA: Dacă s-ar fi oferit rușilor, la FSB, ar fi fost aceeași tăcere?Dezbatere despre cazul Ana Birchall și CIA. sursa: captura video

În ediția de azi a podcastului „Contrapunct”, jurnalistul Dan Andronic a reluat subiectul documentului depus în SUA care o menționează pe Ana Birchall, fost consilier prezidențial și ministru al Justiției, într-un context legat de CIA. Andronic a reluat informația potrivit căreia un cetățean american, „fost contractor CIA”, ar fi consemnat sub semnătură, pe site-ul Departamentului Justiției, în registrul FARA (Foreign Agents Registration Act), că Ana Birchall i-ar fi solicitat intermedierea unui contact direct cu Agenția Centrală de Informații (CIA).

Potrivit lui Andronic, respectivul american a scris că Birchall „și-ar fi exprimat disponibilitatea să devină sursă străină pentru guvernul SUA” și că, în eventualitatea intrării într-o funcție în Guvernul României, ar fi promis „să susțină ferm pozițiile guvernului american în interiorul executivului român”. El a mai susținut că autorul declarației ar fi contactat „de două ori” un reprezentant CIA și, separat, „un ofițer superior” din Defense Intelligence Agency, fără ca între părți să existe bani, contracte sau înțelegeri formale.

Ana Birchall a respins ferm afirmațiile, catalogându-le „false” și motivate de intenția de a-i face rău. Dinspre instiuțiile statului, tăcerea este profundă.

Cazul Birchall-CIA, ce au spus Mirel Curea și Victor Ciutacu

Jurnalistul Mirel Curea a explicat de ce i se pare credibilă povestea din documentele americane: „Am citit și eu documentele acelea, chiar de mai multe ori, și am făcut o mică analiză. Nu m-ar fi convins dacă în ele nu apărea mențiunea că omul a contactat imediat CIA-ul și Serviciul de Informații Militare al Statelor Unite. A lăsat mesaje text, informări — nu e un personaj apărut din neant. Are, practic, urme în două instituții ‘năpraznice’ ale Americii. Asta îmi dă consistență informației.”

Curea a amintit și de un episod din arhiva WikiLeaks privind înghesuiala de politicieni și figuri publice românești la Ambasada SUA „pentru a-și oferi servicii”, sugerând că fenomenul e mai vechi: „Caut de două zile acel document… Victor, ți-l amintești?” Victor Ciutacu a confirmat amintirea generală: „Da, există un document… nu mai știu dacă era vorba exact de ‘a se oferi ca agenți’, dar se ‘cereau’ la ambasador.” El a evocat și declarațiile lui Traian Băsescu despre „cei care lingeau clanțele la ambasador”.

Victor Ciutacu a punctat și asupra dezmințirii Anei Birchall

„În naivitatea mea, credeam că atunci când recrutezi un agent nu dai și scris. Dar văd că în lumea asta ‘transparentă’ trebuie și proces-verbal… Lăsând gluma, am văzut dezmințirea Anei și am dat-o la TV. Ce nu spune ea acolo? Nu spune dacă îl cunoaște pe om, dacă s-a văzut cu el, dacă au discutat pe tema asta. Dacă era fals, te-ai aștepta la un ‘nu te știu, nu m-am văzut în viața mea cu tine’.”

Ciutacu a ridicat și problema perioadei scurte în care Ana Birchall ar fi fost consilier prezidențial: „A fost viceprim-ministru pentru parteneriate strategice, ministru al justiției, consilier prezidențial — dar de ce numirea aceea pentru 19-20 de zile? Ce nevoie era pentru un mandat atât de scurt?”

Întrebările rămân deschise

Dan Andronic a subliniat că, din declarația publică a Anei Birchall, „nu reiese o negare punctuală a faptului-cheie” — respectiv existența contactelor sau a discuțiilor cu persoana care a depus declarația în SUA. „Dacă s-ar fi oferit la FSB, ar fi fost aceeași tăcere?”, a întrebat el, sugerând un dublu standard în percepția publică.

Deocamdată, dosarul mediatic rămâne în registrul afirmații–dezmințiri. Mizele depășesc însă cazul individual: țin de transparență, standarde de integritate și delimitarea clară între relațiile externe legitime și eventualele conflicte de loialitate. Până la această oră, nu există informații privind o anchetă oficială în România pe marginea subiectului dezbătut pe platforma Hai România.