ACHITARE de RĂSUNET. DNA a mai PIERDUT o LUPTĂ importantă

ACHITARE de RĂSUNET. DNA a mai PIERDUT o LUPTĂ importantă

O nouă achitare de răsunet într-un caz instrumentat de procurorii DNA. Fostul consilier prezidenţial George Scutaru a fost achitat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul în dosarul în care a fost trimis în judecată de către procurorii DNA pentru spălare de bani privind finanţarea campaniei electorale a PNL din 2008.

În dosarul în care este implicat George Scutaru, a fost achitat şi fostul deputat PNL, Dan Motreanu. Decizia nu este definitivă.

În 28 septembrie 2015, George Scutaru și Dan Ștefan Motreanu, doi foști lideri ai Partidului Național Liberal, împreună cu Ana Maria Schaer, administrator al unei societăţi comerciale, au fost trimiși în judecată de DNA pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, notează b1.ro.

Potrivit rechizitoriului DNA, în cursul anului 2008, o persoană cu funcţie de conducere în administraţia locală – denunţător în prezenta cauză (este vorba de Cristinel Bîgiu, preşedinte al CJ Buzău n.r.)- ar fi pretins şi primit de la o altă persoană suma de aproximativ 1 milion euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafeţe de teren aflate pe raza municipiului Buzău.

Procurorii arată că din suma de 700.000 euro, bani primiţi efectiv de Bîgiu, acesta le-ar fi remis lui George Scutaru şi Dan Motreanu, sumele de 170.000 euro, respectiv 250.000 euro, conform unei înţelegeri anterioare. “Ambele sume au fost date în acelaşi scop, respectiv pentru finanţarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale şi generale), a candidaţilor partidului (este vorba de PNL – nr.r) din care fac parte cele două persoane ultim menţionate”, susţin procurorii DNA.

George Scutaru a fost primul om din Administraţia Prezidenţială a lui Klaus Iohannis care a demisionat. Scutaru era consilier prezidenţial pentru securitate naţională

La scurt timp după această demisie a fost anunţat faptul că  George Scutaru, împreună cu liberalul Dan Motreanu au fost puşi sub acuzare pentru spălare de bani de către DNA, iar un scandal a izbucnic privind faptul că ar fi ştiut dinainte de dosar şi din acest motiv a demisionat.

Ne puteți urmări și pe Google News