UPDATE ora 16:00 Potrivit ultimelor informații, este vorba de 14 persoane care se întorceau de la muncă. Autovehiculul, care circula pe un drum de țară, a rămas fără frâne, a traversat drumul județean 222 F și a intrat într-un lan de floarea soarelui. A reușit să evite un stâlp de electricitate și, într-un final, s-a oprit pe câmp, fără să se răstoarne. În urma accidentului au rezultat 14 victime, dintre care doar patru au avut nevoie de asistență medicală, având traumatisme minore. “Victimele sunt trei adulți și un minor, care urmează să fie preluați de resursele medicale de la fața locului pentru a fi transportate la Spitalul Județean Tulcea. Abia apoi va fi dezactivat planul roșu de intervenție” a declarat, pentru EVZ, șeful ISU Tulcea, colonel Daniel Petrov.

UPDATE  ISU Tulcea informează că în microbuz erau 14 persoane. Dintre acestea, patru adulți și un minor de 17 ni au nevoie de îngrijiri medicale. Toți sunt conștienți și stabili.

La ora 14:05, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta” Tulcea a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe DJ 222 F între localitățile Ostrov – Dăeni. Potrivit purtătorului de cuvânht al ISU Tulcea Florentin Daciu, încă nu se cunoaște numărul de victime, dar a fost activat Planul Roșu de intervenție.

 

La fața locului se deplasează două ambulanțe SMURD, două ambulanțe SAJ, o autospecială de descarcerare cu punct medical avansat, o autospecială de descarcerare grea, trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare și a fost solicitat sprijinul elicopterului SMURD.

 

La locul intervenției se deplasează inspectorul șef ISU Tulcea, colonel Daniel Petrov. ( Foto ISU Tulcea)

 

 

Te-ar putea interesa și: