Accident grav în Peru. Cel puțin 18 persoane au murit după ce un autobuz s-a prăbușit într-o râpă

Accident grav în Peru. Cel puțin 18 persoane au murit după ce un autobuz s-a prăbușit într-o râpăAccident Peru. Sursa foto: Captură video X

Cel puțin 18 persoane au murit, iar alte 30 de persoane au fost rănite vineri, după ce un autobuz a căzut într-o râpă în regiunea Junin, în Anzii Centrali din Peru, potrivit AFP.

Accident grav în Peru

Potrivit postului de radio RPP, peste 60 de persoane se aflau în autobuz când acesta a ieșit de pe șosea într-o zonă foarte periculoasă și a căzut într-o prăpastie adâncă de aproximativ 50 de metri. Vehiculul circula din capitala Lima spre La Merced, în regiunea Amazonului.

„Până în prezent, 18 persoane au murit în accident”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al serviciilor medicale din Tarma, aflat la 240 km est de Lima. El a precizat că doi copii se numără printre victime.

Imaginile difuzate de televiziunea locală arătau autobuzul rupt în două, în timp ce pompierii și polițiștii încercau să salveze răniții. Cauza accidentului nu a fost încă stabilită.

Accidentele, frecvente în Peru

Un studiu realizat de Procuratura Generală a constatat că imprudența șoferilor și viteza excesivă sunt principalele cauze ale accidentelor în Peru.

Transportul rutier este slab monitorizat de autoritățile din Peru, iar asistența de urgență este extrem de lentă și haotică. În 2024, au existat aproximativ 3.173 decese ca urmare a accidentelor rutiere în țara sud-americană, conform datelor oficiale ale Sistemului de Informații privind Decesele, potrivit AFP.

Un alt accident din acest an

Acesta nu este primul accident de autobuz din acest an. Pe 14 februarie, un alt autobuz care transporta 50 de pasageri a căzut într-un râu, iar șase persoane au murit și alte 32 au fost rănite.

Podul lung de 60 de metri pe care îl traversa, în apropiere de Chancay s-a prăbușit „din cauza unei defecțiuni structurale”, potrivit Cecilia Martino, oficial în cadrul serviciului de gestionare a dezastrelor. Autobuzul se îndrepta spre capitala Lima din orașul portuar Chimbote, situat la aproximativ 400 de kilometri spre nord.

Ne puteți urmări și pe Google News