Cât de important este laserul de la Măgurele. Ce spune academicianul Nicolae Zamfir

Cât de important este laserul  de la Măgurele. Ce spune academicianul Nicolae Zamfir

Academicianul Nicolae Victor Zamfir oferă câteva explicații foarte interesante despre laser şi cancer în interviul din cadrul rubricii „Întrebări esențiale” de la Evenimentul Zilei TV.

Academicianul Nicolae Zamfir, cel care din 2004 a condus Institutul de la Măgurele, a acordat ziaristului Dan Marinescu, în cadrul rubricii „Întrebări esențiale” de la Evenimentul Zilei TV un inteviu extrem de important.

Despre „Laserul de la Măgurele” academicianul a explicat:

Întrebat despre laser şi ce face el, academicianul a răspuns: cercetarea cu laserul este vastă, să zicem că impărţim formal şi fundamental în cercetare.... în care studiem legile....vă daţi seama, un fascicol de lumină care este egal cu a zecea parte din întreaga putere a Soarelui pe Pământ. Deci e cu totul deosebit...de aici şi fenomene noi şi legi noi... Întregul program ştiintific a fost făcut, nu ne putem însuşi, nici eu ca persoană, acest program ştiinţific, a subliniat Nicolae Victor Zamfir.

Şi a continuat: Sigur am avut contribuţie, dar programul ştiinţific, de fapt, baza lui a fost făcută în timpul acelei faze preparatorii de un grup de câteva sute de cercetători din întreaga lume condus de Gérard Albert Mourou care a luat premiul Nobel pentru fizică în 2019.

Ne puteți urmări și pe Google News

Academicianul a vorbit şi despre cercetările cu privire la vindecarea cancerului

Legat de subiectele lansate despre cancer, exeptând problema Covid-19, nu sunt invenţii de ale noastre, sunt sudii de 10 ani, iar cei care le-au contestat nu au nimic de-a face cu aceste lucruri. Sigur, poţi să te numeşti fizician, dar la noi nu s-a pretins niciodată că vom fi spital pentru a trata cancerul, scopul este o cercetare exact cum este ciclul cercetării: o cercetare cu rezultate apoi se trece la tehnologie la un protocol, eventual patent şi apoi preluat de firme specializate.

Nu ne apucăm noi să vindem apartatură pentru tratarea cancerului

Atacurile au fost total nefondate, neargumentate şi sunt la adresa comunităţii ştiinţifice, nu la adresa mea sau a grupului, pentru că nu noi le-am inventat. Iar chestia cu Covidul provine dintr-o colaborare cu Johns Hopkins University, unde  am primit o scrisoare de la preşedintele universităţii şi ne-a propus să colaborăm pe expertiza lor şi expertiza noastră.

Deci, să scrie acest contestatar...să facă o scrisoare de protest preşedintelului univestităţii şi să spună că vorbeşte prostii, a concluzionat academicianul în interviul acordat pentru Evenimentul Zilei TV,

VIDEO, AICI