Academicianul în timpul Molimei. Cum un general de armată susține teoria conspirației
- Dan Andronic
- 15 aprilie 2020, 07:57
Săptămânile acestea în care am fost constrânși la izolare, am considerat că este bine să dăm dovadă de reținere, să nu lăsăm frâu liber imaginației.
Guvernanții s-au asigurat că pot aplica măsuri restrictive impunând ordonanțe militare prin care au restrâns (sau încălcat?) drepturi fundamentale ale românilor sub amenințarea unor pedepse exemplare. Cred că aplicarea legii marțiale nu ar fi fost departe, dacă nu s-ar fi temut că își feștelesc eticheta de "democrați". Dar, de fapt, prin ordonanțele lor și conducerile militare aduse în spitale, asta au făcut! Lipsesc numai tribunalele militare, dar nu e timpul pierdut…
Câteva evenimente m-au determinat să renunț la tăcere. Primul a fost participarea domnului academician, general-maior în retragere, profesor, doctor Victor Voicu, vicepreședinte al Academiei Române la două dintre emisiunile Antenei 3. "Colonelul" Radu Tudor l-a invitat pe generalul-maior la "Punctul de întâlnire". Nimic special chiar dacă subiectul pe care l-au discutat cei doi ținea mai curând de teoria conspirației: Covid-19 ar fi o armă bacteriologică scăpată din laboratorul în care a fost creată. Asta a declarat academicianul Victor Voicu. Ideea a fost reluată în prime-time, duminică 12 aprilie, la emisiunea lui Mihai Gâdea.
Prezența insistentă a generalului Victor Voicu la Antena 3, mă face să cred că încearcă disperat, profitând de audiența postului, să-și lustruiască blazonul cam pătat. Mai ales de cand l-am chemat în fața Consiliului de Onoare al Academiei Române, deoarece a candidat pentru funcția de vicepreședinte în aprilie 2018, deși primise, cu mai puțin de o lună mai înainte, o sentință definitivă de la Înalta Curte de Casație și Justiție prin care i se interzicea ocuparea oricărei funcții publice timp de trei ani.
Ce m-a uimit la domnul academician Voicu a fost nonșalanța cu care susținea idei pe care comunitatea științifică internațională, din care spune că face parte, le-a combătut ca fiind false. Domnia sa este farmacolog, dar, cu un zâmbet complice, nu îl contrazicea nici pe Radu Tudor și nici pe Mihai Gadea atunci când îl prezentau drept un reputat virusolog.