A8 sparge munții: Vestea așteptată de milioane de români despre legătura rutieră dintre Moldova și Transilvania

A8 sparge munții: Vestea așteptată de milioane de români despre legătura rutieră dintre Moldova și TransilvaniaProiect - Autostrada Unirii. SUrsa foto: Captură video Facebook

Autostrada „Unirii” A8 înaintează cu pași importanți. Cei 64 de kilometri de pe tronsonul Târgu Mureș – Târgu Neamț au intrat, de luni, în etapa de proiectare, potrivit anunțului făcut de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNAIR). Este vorba despre loturile 1C Sărățeni–Joseni și 2B Grințieș–Pipirig, considerate unele dintre cele mai complexe lucrări de infrastructură din România.

Progres pe A8. Ce trebuie să știe șoferii

Reprezentanții CNIR spun că toate cele patru loturi dintre Sărățeni și Pipirig se află în prezent în diferite stadii de proiectare, ceea ce indică un progres semnificativ pentru sectorul montan al autostrăzii.

„De astăzi, toate cele patru loturi dintre Sărăţeni şi Pipirig sunt în etape diferite de proiectare, un pas foarte important pentru realizarea acestui segment montan al Autostrăzii A8”, a declarat directorul general al Companiei Naţionale de Investiții Rutiere, Gabriel Budescu.

Următorii pași

Pentru loturile rămase, 1D Joseni–Ditrău și 2A Ditrău–Grințieș, autoritățile estimează finalizarea proiectării până la sfârșitul acestui an, în baza contractelor semnate în 2025.

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, consideră că începutul acestei etape reprezintă „un pas decisiv pentru construirea Autostrăzii dintre Transilvania şi Moldova”.

Oficialul a explicat că durata totală a proiectelor este de 54 de luni, dintre care 14 luni sunt alocate proiectării, iar restul de 40 de luni execuției lucrărilor. În aceste condiții, întregul sector montan dintre Sărățeni și Pipirig, în lungime de 116 kilometri, se află acum în faza de proiectare.

Lotul 1C Sărățeni–Joseni, cu o lungime de 32,4 kilometri, traversează județele Mureș și Harghita și va include peste 30 de pasaje, trei tuneluri și două pasaje dedicate faunei. Lotul 2B Grințieș–Pipirig, considerat cel mai dificil tronson al A8, va avea în județul Neamț aproximativ 60 de poduri și pasaje, precum și 16 tuneluri.

A8, în linie dreaptă. Continuitate și siguranță în trafic

Pentru asigurarea continuității traficului, în apropiere de Tulgheș va fi construit un nod rutier care va conecta lotul 2A Ditrău–Grințieș, aflat și el în proiectare. În partea de est, este prevăzută o descărcare provizorie către lotul 2C Pipirig–Vânători Neamț (Leghin), astfel încât anumite segmente să poată fi utilizate independent.

„Reconfirmăm, astfel, angajamentul şi determinarea pentru dezvoltarea infrastructurii moderne, care să asigure conectivitatea între regiunile istorice ale României, atragerea de noi investiţii şi mai multă siguranţă în trafic”, a adăugat ministrul Transporturilor.

Autostrada „Unirii” A8 prinde contur și se apropie de momentul în care va lega Transilvania de Moldova printr-un traseu modern și sigur.