A murit Radu Ciuceanu. Fostul deținut politic avea 94 de ani
- Maria Miron
- 12 septembrie 2022, 19:16
Fostul deținut politic Radu Ciuceanu a trecut la cele veșnice luni, conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului. Radu Ciuceanu era fondator al AFDPR și al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului.
Fostul deținut politic Radu Ciuceanu a murit în cursul zilei de luni, 12 septembrie.
„A decedat astăzi (luni - n.a.), 12 septembrie, fostul deținut politic Radu Ciuceanu”, a transmis Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului.
Radu Ciuceanu se năștea la Arad, pe 16 aprilie 1928. El a fost membru al Mișcării Naționale de Rezistență din Oltenia, aflată sub comanda generalului Iancu Carlaonț. Pe data de 18 septembrie 1948, Radu Ciuceanu era arestat și condamnat la 15 ani de detenție grea, executându-și pedeapsa în penitenciarele Craiova, Pitești, Jilava, Târgșor, Gherla, Dej, Jilava, Văcărești și Poarta Albă.
Fostul deținut politic era eliberat din închisoare pe 18 septembrie 1963, continuând a fi supravegheat de agenții Securității. În anul 1970 a absolvit cursurile Facultății de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti și mai apoi a lucrat ca arheolog la Institutul de Arheologie şi la Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie din Bucureşti. În anul 1990 fonda Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, iar trei ani mai târziu crea Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, la care era director.