A murit Duncan Sheik, autorul de hituri și câștigător de Tony și Grammy. Avea 56 de ani
- Andrei Arvinte
- 19 septembrie 2026, 07:58
doliu / sursa foto: arhiva EvZ
Duncan Sheik, interpretul piesei „Barely Breathing” și compozitorul musicalului „Spring Awakening”, a murit la vârsta de 56 de ani. Artistul american a murit joi, iar mama sa, Suzanne Sheik, a confirmat că moartea a survenit în urma unei insuficiențe de organ, potrivit Fox News.
Duncan Sheik fusese internat în stare critică
Anunțul a fost făcut vineri prin intermediul contului de Instagram al artistului. Familia l-a descris drept „un talent singular” și o voce importantă în muzică și teatru, subliniind că Sheik a fost, dincolo de cariera artistică, soț, tată, fiu și prieten.
Cu doar o zi înainte de moartea sa, familia anunțase că muzicianul se afla internat și era în stare critică, dar stabilă. În lunile de vară, Sheik publicase mai multe fotografii din spital, fără să ofere detalii despre problemele sale medicale.
Duncan Sheik, cunoscut internațional pentru „Barely Breathing”
Duncan Sheik a devenit cunoscut la nivel internațional în 1996, odată cu piesa „Barely Breathing”. Melodia a petrecut 55 de săptămâni în Billboard Hot 100 și a ajuns până pe locul 16. Succesul i-a adus și o nominalizare la premiile Grammy pentru cea mai bună interpretare vocală pop masculină.

Duncan Sheik / foto: wikipedia
Ulterior, Sheik și-a mutat o parte importantă a activității către teatrul muzical. Împreună cu dramaturgul Steven Sater, a creat muzica pentru „Spring Awakening”, musical bazat pe piesa scriitorului german Frank Wedekind.
Spectacolul a ajuns pe Broadway în 2006 și a devenit un succes major, câștigând opt premii Tony, inclusiv pentru cel mai bun musical, precum și un Grammy pentru cel mai bun album de musical.
„Spring Awakening”, un succes pe Broadway
„Spring Awakening” a contribuit și la lansarea carierelor unor actori precum Jonathan Groff și Lea Michele. Sheik a continuat să lucreze în teatru, semnând muzica pentru proiecte precum „American Psycho”, „Whisper House” și „The Secret Life of Bees”.
La momentul morții, artistul lucra în continuare la proiecte teatrale. Musicalul său „Memoirs of Amorous Gentlemen” urma să aibă premiera Off-Broadway, iar o nouă producție „Spring Awakening” fusese, de asemenea, anunțată.
Duncan Sheik lasă în urmă soția, Nora Ariffin, și fiica lor, Ines, în vârstă de șapte ani.