Magistrații au efectuat 6 percheziții domiciliare, pe 8 octombrie, în Iași, Piatra Neamț și Bârlad.

Potrivit anchetatorilor membrii grupării acţionau în România, Olanda și Belgia încă din anul 2015.

Din această grupare au făcut parte trei cetățeni români și alți trei cetățeni olandezi, care au reușit să recruteze şi să exploateze 8 tinere din România și alte 9 din Republica Moldova, pe care le-au obligat să practice prostituția.

Printr-un comunicat DIICOT se precizează că prin intermediul EUROJUST, în cursul anului 2018, a fost încheiat un acord de echipă comună de anchetă cu autorităţile judiciare din Olanda, respectiv Oost Nederland Politie Enschede, cercetările efectuându-se în comun în cadrul operaţiunii „Schipbeek”.

La acţiunea din România a participat un ofițer de poliție olandez din cadrul Oost Nederland Politie Enschede, iar în Olanda au participat trei ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iaşi.

Oamenii legii au confiscat telefoane mobile, suma de 5880 euro și alte înscrisuri.

În urma acțiunii, doi români au fost reținuți în Olanda și Belgia, fiind cercetați pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de migranți, angajare ilegală, spălare de bani, amenințare, vătămare corporală, viol și lipsire de libertate intenționată, potrivit observator.tv

Te-ar putea interesa și: