Pe o plajă scoţiană a apărut o carcasă enormă după vânturile şi ploile provocate de timpul nefavorabil care a lovit întregul Regat Unit. Printre ipoteze apare şi varianta că ar fi vorba de scheletul unui animal preistoric.
Furtuna Ciara care în ultimele zile s-a abătut asupra Regatului Unit, provocând enorme neajunsuri polulaţiei din pricina vânturilor extrem de puternice şi a ploilor intense, a scos la iveală un caz care nu s-a închis niciodată cu adevărat, un caz între ficţiune şi legendă.
Fiindcă, potrivit celor relatate de Leggo, pe o plajă de lângă oraşul Aberdeen, în Scoţia, a apărut din nisip un schelet enorm al unei creaturi misterioase. Iar dacă mulţi s-au gândit că s-ar putea să fie carcasa unui animal preistoric, alţii ar fi ar fi dat ca sigur că resturile sunt ale lui Nessie, monstrul din Loch Ness.
Strania descoperire
Primii care au dat ştirea au fost membrii paginii de Facebook Fubar News, care au publicat imaginea enormului schelet pe plajă alături de un copil. „Ne-am contrazis în privinţa acestei stranii creaturi, astăzi, lângă Aberdeen. Ştie cineva ce poate fi?”, scriu administratorii paginii. Locuitorii din zonă, după descoperirea de pe plajă a acelei carcase gigantice, nu reuşesc să dea o explicaţie precisă a materialului organic.
Monstrul din Loch Ness sau un dinozaur
Chestiunea cea mai intrigantă este aceea că i se atribuie scheletul legendarului Nessie, monstrul din Loch Ness. Alţii, abandonează ideea că ar putea fi Nessie şi au spus că e vorba de o balenă, un lup de mare sau un delfin gigantic.
Reperarea lui Nessie
În acelaşi timp, legenda monstrului din Loch Ness care nu încetează să fascineze mii de persoane care an de an vin să viziteze locul din Scoţia unde se crede că a trăit, a recăpătat viaţă. Primele apariţii ale acelei creaturi de-a lungul anilor, vin din secolul VI d.Ch., dar existenţa sa n-a avut până acum o dovadă precisă. Abia în ultima perioadă, graţie rezultatelor relevate de unele teste ADN, oamenii de ştiinţă au avansat varianta că monstrul ar fi în realitate, o specie de anghilă gigantică.