300 de școli sunt în scenariul roșu. Cum justifică Ministerul Educației această situație
- Lucian Ionescu
- 17 septembrie 2020, 15:57
Ministerul Educației a făcut publice datele referitoare la situația unităților școlare din toată țara, de la începutul anului școlar care a avut loc pe 14 septembrie.
Potrivit MEC, trei sute de unităţi de învăţământ desfăşoară cursuri conform scenariului al treilea, online, de acasă, 4.375 - în scenariul 2 (mixt) şi în 12.981 de unităţi va fi participare la ore zilnică - scenariul 1.
MEC a emis, joi, un comunicat de presă în care prezintă toată situația școlară.
„Astăzi, 17 septembrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele şcolare, se înregistrează următoarea situaţie: 12.981 de unităţi de învăţământ în scenariul 1 (S1) - participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară; 4.375 de unităţi de învăţământ în scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie. 300 de unităţi de învăţământ în scenariul 3 (S3) - participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online", a explicat ministerul.
Care este situația școlară
Consiliile de administraţie ale şcolilor adoptă propunerile de scenarii şi, implicit, schimbarea acestora, în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice efectuate de către direcţiile de sănătate publică şi Institutul Naţional de Sănătate Publică, de infrastructura şi de resursele existente în fiecare unitate de învăţământ.
MEC reaminteşte că, potrivit ordinului comun al ministrului Educaţiei şi Cercetării şi al ministrului Sănătăţii nr. 5.487/1494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unităţile/instituţiile de învăţământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcţionare este rata incidenţei cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori, potrivit agerpres.ro