24,4 milioane de euro pentru accelerarea reformelor. Germania sprijină drumul Republicii Moldova spre UE
- Sanda Frunze
- 18 noiembrie 2025, 15:53
Sursa foto: Guivernul Republicii MoldovaRepublica Moldova va beneficia de un nou pachet de sprijin financiar nerambursabil din partea Germaniei, în valoare totală de 24,4 milioane de euro. Fondurile sunt destinate dezvoltării economice, modernizării infrastructurii sociale și accelerării procesului de aderare la Uniunea Europeană. Anunțul a fost făcut de Ambasadorul Germaniei la Chișinău, Hubert Knirsch, în cadrul întrevederii cu prim-ministrul Alexandru Munteanu.
Potrivit oficialilor, acordurile de finanțare vor fi negociate și semnate în perioada imediat următoare, astfel încât proiectele să poată fi implementate rapid în domeniile prioritare.
Din totalul celor 24,4 milioane de euro, 14,4 milioane vor fi direcționate către asistență tehnică pentru integrarea europeană, dezvoltarea economică și îmbunătățirea serviciilor publice locale. Aceste proiecte vor fi implementate prin intermediul GIZ, agenția germană de cooperare internațională.

Sursa foto: Guvernul Republicii Moldova
Sprijinul va permite autorităților din Moldova să accelereze reformele necesare aderării la UE, dar și să consolideze capacitatea administrațiilor locale în oferirea de servicii moderne și eficiente pentru populație.
10 milioane de euro pentru protecția copiilor și susținerea refugiaților ucraineni
Alte 10 milioane de euro vor contribui la proiecte dedicate protecției copiilor și facilitării accesului la servicii de bază, apă, sanitație, sănătate și servicii sociale, atât pentru refugiații ucraineni, cât și pentru comunitățile din Moldova care îi găzduiesc. Aceste acțiuni vor fi derulate cu sprijinul KfW și UNICEF.
Premierul Alexandru Munteanu a mulțumit Germaniei pentru sprijinul constant, menționând în special contribuția substanțială la Fondul de reducere a vulnerabilității energetice, din care sunt acoperite compensațiile la energie pentru populație.
Cooperare economică și investiții germane în Republica Moldova
În cadrul discuțiilor a fost abordată și extinderea colaborării economice. Germania rămâne unul dintre cei mai importanți investitori și parteneri comerciali ai Republicii Moldova. Părțile au salutat organizarea Forumului de Afaceri Germania–România–Moldova, programat pentru 27 noiembrie la Stuttgart, unde se vor reuni oamenii de afaceri din cele trei țări.
În prezent, în Republica Moldova activează 429 de companii cu capital german, inclusiv companii de renume precum Dräxlmaier, Steinel, Südzucker, Gebauer & Griller și Kaufland.
Colaborare în educație și extinderea învățământului dual
Un alt subiect central al întrevederii a fost cooperarea în domeniul educației. Germania este principalul partener al țării în implementarea sistemului de învățământ dual, model considerat un succes în pregătirea tinerilor pentru piața muncii. Totodată, ambele părți și-au exprimat sprijinul pentru deschiderea unui birou de legătură al Institutului Goethe la Chișinău, care ar consolida schimburile culturale și promovarea limbii germane.