Afganistan: 19 polițiști uciși de către talibani
- Radu Plugaru
- 30 octombrie 2017, 15:26
Cel puțin 19 membri ai poliției afgane au fost uciși duminică, în două atacuri separate comise de către talibani. Incidentele au avut loc în provincia nordică Kunduz, aflată la granița cu Tadjikistan și în provincia sudică Zabul.
Cel puțin 19 membri ai poliției afgane au fost uciși duminică, în două atacuri separate comise de către talibani. Incidentele au avut loc în provincia nordică Kunduz, aflată la granița cu Tadjikistan și în provincia sudică Zabul.
Hayatullah Amiri, guvernatorul districtului Khan Abad, a declarat pentru postul de radio local că talibanii au luat cu asalt posturile ale poliției afgane duminică seară, ucigând 13 polițiști. Talibanii au reușit cu această ocazie să pună mâna pe o cantitate însemnată de arme, muniții și vehicule blindate.
"Rebelii armați au luat cu asalt serie de posturi de control în jurul orei 03.00 a.m. ora locală [230GMT]. Ciocnirile armate au ținut timp de cel puțin două ore. Doar un singur polițist a supraviețuit atacului ", a declarat acesta.
În provincia sudică Zabul, șase polițiști și 12 talibani au fost uciși în timpul unei confruntări armate în districtul Arghandab.
Amirjan Alokozay, guvernatorul districtului Arghandab, a declarat că talibanii au atacat noaptea trecută șase poziții ale poliției afgane din provincie.
Talibanii au revendicat ambele atacuri, menționând faptul că aceste atacuri fac parte dintr-o ofensivă mai largă, numită de ei ”ofensiva Mansuri”, numită astfel după fostul lor lider, Mullah Mansur.
Ministerul Apărării din Afganistan și agenția de spionaj afgană-Direcția Națională de Securitate (NDS) au anunțat că 102 militanți talibani au fost lichidați în cursul actualelor ofensive antiteroriste în 12 dintre cele 34 de provincii ale țării.