⁠Regulament nou pentru auditorii energetici, de la Ministerul Dezvoltării

⁠Regulament nou pentru auditorii energetici, de la Ministerul Dezvoltării

Ministerul Dezvoltării a pus în dezbatere un proiect care conține un regulament nou pentru profesia de auditor energectic. Este vorba despre cei care se ocupă de clădiri și cât sunt ele de eficiente din acest punct de vedere.

Regulament de atestare pe bază de competențe

Potrivit documentului care este pus în dezbatere, acești auditori trebuie să aibă pregătire în domeniu și vor fi diferențiați pe grade. Drept urmare cei care obțin gradul profesional I - AE Ici - vor avea competențe extinse. Ei vor putea elabora certificate de performanță energetică și pot audita toate tipurile de clădiri.

Vorbim despre imobile nou construite, vândute, închiriate sau supuse renovărilor major. De asemenea, ei se vor putea ocupa și de întocmirea raportului de conformare nZEB (n.r.- clădire cu zero emisii), analizând dacă o clădire în faza de proiectare respectă cerințele. Cei care vor avea grad II - AE IIci – vor avea competențe doar pe anumite zone.

Tarifele pentru electricitate

Tarifele pentru electricitate

Mai exact ei pot elabora certificate doar pentru locuințe unifamiliale și blocuri de locuințe nou construite, vândute sau închiriate. Condițiile de eligibilitate se schimbă și ele.

Masteranzii și doctoranzii scutiți de curs

Drept urmare cei care vor să devină auditori trebuie să fie cetățeni UE. De asemenea trebuie să demonstreze capacitate deplină de exercițiu. Tototdată să fie apți din punct de vedere medical și să nu aibă antecedente penale. Desigur că toate aceste aspecte vor fi dovedite cu adeverințe medicale, certificate și alte documente.

La partea profesională, aceștia trebuie să aibă o diplomă de inginer sau arhitect de la o instituție de învățământ superior acreditată. Domeniul trebuie să fie "conotație energetică aplicabilă în domeniul clădirilor și instalațiilor aferente". Se mai prevede și absolvirea unui curs de specialitate de minimum 80 de ore în performanța energetică a clădirilor..

Acesta trebuie finalizat cu un proiect, care trebuie să aibă în vedere noua metodologie de calcul al performanței energetice a clădirilor. Există excepții de la absolvirea acestui curs pentru masteranzii și doctoranzii în domeniu.

Ne puteți urmări și pe Google News