Evenimentul Zilei > Actualitate > Ziua porților deschise în Portul Militar Constanța
Ziua porților deschise în Portul Militar Constanța

Ziua porților deschise în Portul Militar Constanța

Sute de localnici și turiști din toată țara au invadat, astăzi, portul militar din Constanța pentru a nu pierde unicul prilej anual de a vizita navele, fregatele, bricul Mircea, submarinul Delfinul, elicopterele, standurile cu tehnică militară, echipamentele și armamentele utilizate de marinarii militari.

Ziua porților deschise în portul militar Constanța a devenit, deja, un eveniment de tradiție pentru Forțele Navale Române, organizat cu ocazia manifestărilor premergătoare Zilei Marinei Române. Localnicii și mai ales turiștii aflați pe litoral dau năvală în danele militare, accesul fiind neîngrădit dar bine supravegheat. Ca de fiecare dată, cei mai încântați au fost copiii. Au admirat, curioși, armele, jocurile marinărești, fanfara militară, au urcat în elicopter, au coborât în submarin, au salutat marinărește și s-au uita în largul mării prin binoclu.  Fregata „Mărășești” și Nava Școală grecească „Promitheus” erau acostate la Terminalul Pasager din portul civil, unde și-au așteptat vizitatorii.

Noutatea acestei ediții a fost prezența a portul militar a navei de cercetare a Direcției Hidrografice Maritime, modernizată și dotată cu aparatura de ultimă generație necesară explorărilor de specialitate.Vizitatorii din portul militar au fost martori și la ceremonia de botez a noului remorcher, Vânjosul, al treilea din seria celor cu care cu care a fost  dotată Marina Militară. În prezența  șefului Statului Major al Forțelor Navale, contraamiralul Alexandru Mîrșu, nașa de botez, Lavinia Georgiana Pascu, șefa promoției 2016 a Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, secția militară, a  spart sticla de șampanie de prova navei.