Zi de foc la Curtea de Apel. Judecătorii decid schimbarea încadrărilor pentru inculpații din dosarul Colectiv

Zi de foc la Curtea de Apel. Judecătorii decid schimbarea încadrărilor pentru inculpații din dosarul Colectiv Colectiv. Sursa foto: Arhiva EVZ

Curtea de Apel București dezbate miercuri, 20 octombrie, propunerea de schimbare a încadrării juridice a faptelor funcționarilor judecați în dosarul Colectiv.

Instanța a stabilit, la termenul precedent, de la începutul lunii octombrie, să aibă loc dezbaterile privind schimbarea de încadrare juridică a faptelor funcționarilor judecați alături de patronii clubului Colectiv. În acest dosar au fost trimise în judecată mai multe persoane pentru decesul a 65 de victime și vătămarea gravă a altor câteva sute.

La termenul anterior, judecătorii au cerut avocaților să fie pregătiți pentru a pune concluzii privind schimbarea încadrărilor juridice. Astfel, instanța a dat publicității lista schimbărilor de încadrare juridică a faptelor penale pentru cei judecați.

„Constată că, urmare a cererilor formulate de părţi, precum şi ca urmare a sesizărilor din oficiu ale completului de divergenţă, se impune discutarea, la data de 20 Octombrie 2021, a următoarelor posibilităţi de schimbare a încadrărilor juridice:

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce schimbări sunt propuse

1. Pentru inculpaţii Radu Antonina şi Matei George Petrică, schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen. şi uzurpare a funcţiei prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 300 C.pen. şi art. 309 C.pen., în infracţiunile de de abuz în serviciu prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi uzurpare a funcţiei prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 300 C.pen. (eliminarea art.309 C.pen.) şi eventual cu reţinerea art. 35 C.pen. în cazul infracţiunii de uzurpare a funcţiei;

2. Pentru inculpaţii Radu Antonina şi Matei George Petrică, schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen. şi uzurpare a funcţiei prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 300 C.pen. şi art. 309 C.pen., în infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin.1 C.pen. şi uzurpare a funcţiei prev. de art. 300 C.pen. (eliminarea art. 309 C.pen. şi a art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000) eventual cu reţinerea art. 35 C.pen. în cazul infracţiunii de uzurpare a funcţiei

3. Pentru inculpaţii Radu Antonina şi Matei George Petrică, schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen. şi uzurpare a funcţiei prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 300 C.pen. şi art. 309 C.pen., în infracţiunile de neglijenţă în serviciu prev. de art.298 C.pen. şi uzurpare a funcţiei prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 300 C.pen. eventual cu reţinerea art. 35 C.pen. în cazul infracţiunii de uzurpare a funcţiei

4. Pentru inculpaţii Radu Antonina şi Matei George Petrică, schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen. şi uzurpare a funcţiei prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 300 C.pen. şi art. 309 C.pen., în infracţiunile de neglijenţă în serviciu prev. de art.298 C.pen. şi uzurpare a funcţiei prev. de art. 300 C.pen. eventual cu reţinerea art. 35 C.pen. în cazul infracţiunii de uzurpare a funcţiei

5. Pentru inculpaţii Radu Antonina şi Matei George Petrică, schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen. şi uzurpare a funcţiei prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 300 C.pen. şi art. 309 C.pen.în infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi infracţiunea de vătămare corporală din culpă în formă agravată prev. de art. 196 alin.3 şi 4 C.pen. şi infracţiunea de ucidere din culpă în formă agravată prev. de art. 192 alin.2 şi 3 C.pen şi uzurpare a funcţiei prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 300 C.pen eventual cu reţinerea art. 35 C.pen. în cazul infracţiunii de uzurpare a funcţiei

6. Pentru inculpaţii Radu Antonina şi Matei George Petrică, schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen. şi uzurpare a funcţiei prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 300 C.pen. şi art. 309 C.pen.în infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin.1 C.pen. şi infracţiunea de vătămare corporală din culpă în formă agravată prev. de art. 196 alin.3 şi 4 C.pen. şi infracţiunea de ucidere din culpă în formă agravată prev. de art. 192 alin.2 şi 3 C.pen şi uzurpare a funcţiei prev. de art. 300 C.pen eventual cu reţinerea art. 35 C.pen. în cazul infracţiunii de uzurpare a funcţiei

7. Pentru inculpaţii Radu Antonina şi Matei George Petrică, schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen. şi uzurpare a funcţiei prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 300 C.pen. şi art. 309 C.pen.în infracţiunile de neglijenţă în serviciu prev. de art. 298 C.pen. şi infracţiunea de vătămare corporală din culpă în formă agravată prev. de art. 196 alin.3 şi 4 C.pen. şi infracţiunea de ucidere din culpă în formă agravată prev. de art. 192 alin.2 şi 3 C.pen şi uzurpare a funcţiei prev. de art. 300 C.pen eventual cu reţinerea art. 35 C.pen. în cazul infracţiunii de uzurpare a funcţiei

Schimbarea încadrării propusă pentru primarul Cristian Popescu Piedone

8. Pentru inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone, schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen (autorizaţia SC Colectiv Club SRL) şi abuz în serviciu art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen (autorizaţia SC Noran Prompt SRL) în infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. (autorizaţia SC Colectiv Club SRL) şi abuz în serviciu art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen (autorizaţia SC Noran Prompt SRL) - (eliminarea art. 309 C.pen. în raport cu prima infracţiune de abuz în serviciu).

9. Pentru inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone, schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen (autorizaţia SC Colectiv Club SRL) şi abuz în serviciu art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen (autorizaţia SC Noran Prompt SRL) în două infracţiuni de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin.1 C.pen. (eliminarea art. 309 şi a art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000).

10. Pentru inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone, schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen (autorizaţia SC Colectiv Club SRL) şi abuz în serviciu art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen (autorizaţia SC Noran Prompt SRL) în două infracţiuni de neglijenţă în serviciu prev. de art. 298 C.pen.

11. Pentru inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone, schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen (autorizaţia SC Colectiv Club SRL) şi abuz în serviciu art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen (autorizaţia SC Noran Prompt SRL) în infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată prev. de art. 297 alin.1 C.pen. cu aplicarea art. 35 C.pen. (două acte materiale) – (cu eliminarea art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000, a art. 309 C.pen. şi cu reţinerea art. 35 C.pen. (două acte materiale).

12. Pentru inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone, schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen (autorizaţia SC Colectiv Club SRL) şi abuz în serviciu art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen (autorizaţia SC Noran Prompt SRL) în infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art. 297 alin.1 C.pen. şi infracţiunea de vătămare corporală din culpă în formă agravată prev. de art. 196 alin.3 şi 4 C.pen. şi infracţiunea de ucidere din culpă în formă agravată prev. de art. 192 alin.2 şi 3 C.pen. (autorizaţia SC Colectiv Club SRL), şi infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen (autorizaţia SC Noran Prompt SRL).

13. Pentru inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone, schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen (autorizaţia SC Colectiv Club SRL) şi abuz în serviciu art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen (autorizaţia SC Noran Prompt SRL) în infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin.1 C.pen. şi infracţiunea de vătămare corporală din culpă în formă agravată prev. de art. 196 alin.3 şi 4 C.pen. şi infracţiunea de ucidere din culpă în formă agravată prev. de art. 192 alin.2 şi 3 C.pen. (autorizaţia SC Colectiv Club SRL), şi infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin.1 C.pen (autorizaţia SC Noran Prompt SRL).

14. Pentru inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone, schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen (autorizaţia SC Colectiv Club SRL) şi abuz în serviciu art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen (autorizaţia SC Noran Prompt SRL) în infracţiunea de neglijenţă în serviciu prev. de art. 298 alin.1 C.pen. şi infracţiunea de vătămare corporală din culpă în formă agravată prev. de art. 196 alin.3 şi 4 C.pen. şi infracţiunea de ucidere din culpă în formă agravată prev. de art. 192 alin.2 şi 3 C.pen. (autorizaţia SC Colectiv Club SRL), şi infracţiunea de neglijenţă în serviciu prev. de art. 298 C.pen (autorizaţia SC Noran Prompt SRL).

Schimbarea încadrării pentru alți inculpați

15. Pentru inculpata Iofciu Aurelia, schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen (autorizaţia SC Colectiv Club SRL) şi complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen (autorizaţia SC Noran Prompt SRL) în infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. (autorizaţia SC Colectiv Club SRL) şi complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen (autorizaţia SC Noran Prompt SRL) - (eliminarea art. 309 C.pen. în raport cu prima infracţiune de abuz în serviciu).

16. Pentru inculpata Iofciu Aurelia, schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen (autorizaţia SC Colectiv Club SRL) şi complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen (autorizaţia SC Noran Prompt SRL) în două infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu prev. de art.48 C.pen. rap la art. 297 alin.1 C.pen. (eliminarea art. 309 şi a art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000).

17. Pentru inculpata Iofciu Aurelia , schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen (autorizaţia SC Colectiv Club SRL) şi complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen (autorizaţia SC Noran Prompt SRL) în două infracţiuni de neglijenţă în serviciu prev. de art. 298 C.pen.

18. Pentru inculpata Iofciu Aurelia, schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap la art. 1 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen (autorizaţia SC Colectiv Club SRL) şi complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen (autorizaţia SC Noran Prompt SRL) în infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 297 alin.1 C.pen. cu aplicarea art. 35 C.pen. (două acte materiale) – (cu eliminarea art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000, a art. 309 C.pen. şi cu reţinerea art. 35 C.pen. (două acte materiale).

19. Pentru inculpata Iofciu Aurelia, schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen (autorizaţia SC Colectiv Club SRL) şi complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen (autorizaţia SC Noran Prompt SRL) în infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art. 297 alin.1 C.pen. şi infracţiunea de vătămare corporală din culpă în formă agravată prev. de art. 196 alin.3 şi 4 C.pen. şi infracţiunea de ucidere din culpă în formă agravată prev. de art. 192 alin.2 şi 3 C.pen. (autorizaţia SC Colectiv Club SRL), şi infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu prev. de art.48 C.pen. rap la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen (autorizaţia SC Noran Prompt SRL).

20. Pentru inculpata Iofciu Aurelia, schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen (autorizaţia SC Colectiv Club SRL) şi complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen (autorizaţia SC Noran Prompt SRL) în infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu prev. de art.48 C.pen. rap la art. 297 alin.1 C.pen. şi infracţiunea de vătămare corporală din culpă în formă agravată prev. de art. 196 alin.3 şi 4 C.pen. şi infracţiunea de ucidere din culpă în formă agravată prev. de art. 192 alin.2 şi 3 C.pen. (autorizaţia SC Colectiv Club SRL), şi infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu prev. art. 48 C.pen. rap. la art. 297 alin.1 C.pen (autorizaţia SC Noran Prompt SRL).

21. Pentru inculpata Iofciu Aurelia, schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen (autorizaţia SC Colectiv Club SRL) şi complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen (autorizaţia SC Noran Prompt SRL) în infracţiunea neglijenţă în serviciu rap la art. 298 C.pen. şi infracţiunea de vătămare corporală din culpă în formă agravată prev. de art. 196 alin.3 şi 4 C.pen. şi infracţiunea de ucidere din culpă în formă agravată prev. de art. 192 alin.2 şi 3 C.pen. (autorizaţia SC Colectiv Club SRL), şi infracţiunea de neglijenţă în serviciu prev de 298 C.pen (autorizaţia SC Noran Prompt SRL).

22. Pentru inculpata Ganea Luminiţa Larisa, schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen (autorizaţia SC Colectiv Club SRL) în infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. (autorizaţia SC Colectiv Club SRL) (eliminarea art. 309 C.pen. în raport cu infracţiune de abuz în serviciu).

23. Pentru inculpata Ganea Luminiţa Larisa, schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen (autorizaţia SC Colectiv Club SRL) în infraţiunea de complicitate la abuz în serviciu prev. art.48 C.pen. rap la art. 297 alin.1 C.pen. (eliminarea art. 309 şi a art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000).

24. Pentru inculpata Ganea Luminiţa Larisa, schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen (autorizaţia SC Colectiv Club SRL) în infracţiunea de neglijenţă în serviciu prev. de art. 298 C.pen.

25. Pentru inculpata Ganea Luminiţa Larisa, schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen (autorizaţia SC Colectiv Club SRL) în infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art. 297 alin.1 C.pen. şi infracţiunea de vătămare corporală din culpă în formă agravată prev. de art. 196 alin.3 şi 4 C.pen. şi infracţiunea de ucidere din culpă în formă agravată prev. de art. 192 alin.2 şi 3 C.pen. (autorizaţia SC Colectiv Club SRL).

26. Pentru inculpata Ganea Luminiţa Larisa, schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen (autorizaţia SC Colectiv Club SRL) în infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu prev. de art.48 C.pen. rap la art. 297 alin.1 C.pen. şi infracţiunea de vătămare corporală din culpă în formă agravată prev. de art. 196 alin.3 şi 4 C.pen. şi infracţiunea de ucidere din culpă în formă agravată prev. de art. 192 alin.2 şi 3 C.pen. (autorizaţia SC Colectiv Club SRL).

27. Pentru inculpata Ganea Luminiţa Larisa, schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen (autorizaţia SC Colectiv Club SRL) în infracţiunea de neglijenţă în serviciu prev de art. 298 C.pen. şi infracţiunea de vătămare corporală din culpă în formă agravată prev. de art. 196 alin.3 şi 4 C.pen. şi infracţiunea de ucidere din culpă în formă agravată prev. de art. 192 alin.2 şi 3 C.pen. (autorizaţia SC Colectiv Club SRL).

28. Pentru inculpata Moţoc Sandra Ramona, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. în infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 297 alin.1 C.pen. (autorizaţia SC Noran Prompt) – (eliminarea art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000).

29. Pentru inculpata Moţoc Sandra Ramona, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. în infracţiunea de neglijenţă în serviciu prev. de art. 298 alin.1 C.pen”, se arată în minuta judecătorilor Curții de Apel.

Patroana firmei pirotehnice a decedat

Patroana firmei pirotehnice de la Colectiv, Daniela Niţu, a fost găsită, la jumătatea lunii august, moartă în casă. Aceasta primise cea mai mare pedeapsă, în primă instanță, în acest dosar. Daniela Niţu a fost soţia acţionarului principal al firmei care a organizat focul de artificii de la Colectiv. Aceasta a fost reţinută în 2019, fiind acuzată de favorizarea infractorului şi a primit cea mai mare pedeapsă.

Ea a fost condamnată, în dosarul Colectiv la 12 ani și 8 luni inchisoare, precum și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a,b,g Cp, decizia nefiind definitivă.

Condamnările în dosarul Colectiv

Pe 16 decembrie 2019, Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat la 8 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv. Cei trei patroni ai clubului Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - au primit câte 11 ani şi 8 luni închisoare. Ei a fost acuzați de ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

În acelaşi dosar, pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise au primit 9 ani şi 8 luni de închisoare şi, respectiv, 10 ani. De asemenea, Cristian Niţă, director al firmei de artificii, a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv au fost condamnaţi la câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.

Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie, a primit 8 ani de închisoare, Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior - 7 ani, Ramona Sandra Moţoc, referent superior - 3 ani de închisoare cu suspendare. În cazul Ramonei Moţoc, instanţa a dispus prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Persoanele condamnate au fost obligate să plătească, în solidar cu Primăria Sector 4 şi ISU Bucureşti-Ilfov, daune morale şi materiale de peste 50 de milioane de euro către victimele incendiului din octombrie 2015.

Decizia Tribunalului Bucureşti a fost atacată cu apel de persoanele condamnate, dar şi de către procurori iar cazul a ajuns la Curtea de Apel București.