Sursa foto: Arhiva EVZ
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
Ediția 2026: Reciclarea infrastructurii și mirajul celor 14 miliarde
Ajungem astfel la turneul din 2026 care tocmai s-a încheiat, o ediție promovată ca fiind ,,sustenabilă’’ și ,,responsabilă’’. Argumentul principal al strategiei de PR este acela că s-au utilizat preponderent capacitățile existente, unele construite – în Mexic și SUA – cu prilejul altor ediții ale Cupei Mondiale. Statele Unite pun la dispoziție arenele gigantice NFL – National Football League, stadioane deja funcționale super-tehnologizate, eliminându-se astfel coșmarul – metaforic vorbind - al ,,catedralelor din deșert’’.
Însă, în spatele acestei realități aparente, vechiul mecanism rămâne intact. ,,Costurile de producție și adaptare’’, mai mici în cazul american, este drept – cum ar fi schimbarea suprafețelor artificiale cu gazon natural aprobat de FIFA, vândut apoi la ... centimetru pătrat, sau reconfigurarea lojelor de lux si a celor pentru media - sunt acoperite tot de organizatori și de autoritățile locale.
Democrația globală, reală, a domnului Infantino
Înaintea competiției, FIFA preconiza venituri nete de 13 miliarde de dolari. Ulterior, s-a ajuns la 14 miliarde. Pentru a atinge această cifră record, federația a extins formatul la 48 de echipe și a inclus în calcule veniturile din întreaga perioadă de calificări 2023-2026. Practic, s-a mărit numărul de meciuri, adică numărul de produse destinate pieții globale. Gianni Infantino vorbea chiar de 64 de echipe, în viitor.
,,Poate așa se va califica și Italia’’ adăuga mucalit președintele FIFA, elvețian poliglot, descendent al unor familii de italieni, din Brescia și Calabria. Ca să fim drepți, trebuie să arătăm că abia acum și în aceste condiții, echipe din Africa – și chiar din Asia – au avut ocazia să ajungă la un turneu final. Este o chestiune de imagine, dar și de ieșire în lume pentru unii care nici nu visau la o asemenea participare.
Un impact economic neconcludent
Revenind la problematica economică și la cele 14 miliarde, există studii independente, lipsite de partizanatul marketingului sportiv, care demonstrează că impactul economic real al acestor mega-competiții este inferior previziunilor prezentate în dosarele de candidatură. Deși gradul de ocupare al stadioanelor și ,,prezența’’ fizică la meciuri se apropie în mod regulat de 97-98%, banii cheltuiți de fani nu rămân decât în mică măsură în comunitate. Ei sunt absorbiți de lanțurile hoteliere internaționale – este drept, americane în primul rând – de marile platforme de rezervări și desigur, de FIFA.
Economia locală rămâne cum era înainte, dar și cu amintirea unui vîrf de consum – cum a fost cu berea pentru suporterii scoțieni la Boston – dar și cu blocajele din trafic și petrecerile de pe străzi până noaptea târziu, ale celor ieșiți de pe stadioane.
Geopolitica sportului în acțiune: Premii pentru pace și telefoane de la Casa Albă
Există momente când geopolitica se întâlnește cu teatrul de estradă. FIFA a înțeles de mult – să-i mulțumim domnului Blatter încă o dată - că succesul organizării competițiilor sale depinde de complicitatea și influența oamenilor puternici ai planetei. La Zurich și în lume, abilitatea de a măguli orgoliile liderilor politici a fost ridicată la rang de artă diplomatică. Dacă ținem cont de persoanele implicate – Putin, liderii din Qatar, Trump – a chiar depășit-o. Nu vreau să exagerez, dar diplomații de profesie și activiștii de lobby ar trebui să ia aminte și ... lecții.
Să ne amintim, ca studiu de caz, momentul din 5 decembrie 2025, când Donald Trump a primit din mâinile lui Gianni Infantino Premiul FIFA pentru Pace - Football Unites the World” pe scena de la Kennedy Center din Washington Dc. ,,O mare onoare pentru mine’’ a comentat liderul de la Casa Albă. Noi nu comentăm, dar nu putem să nu apreciem calitatea diplomației ,,marca Infantino’’.
Imaginea de la Washington arată simbioza perfectă dintre corporatismul sportiv și clasa politică.
Totul pornind de la legitimitatea și capitalul de imagine oferite de ,,regele fotbal’’. În concluzie, nu trebuie să ne mirăm atunci când Infantino este sunat de la Casa Albă pentru ridicarea interdicției de joc a unui jucător american, ,,posesor’’ al unui cartonaș roșu … Concesiile sunt în ambele sensuri. Încet, întervenționismul politic în ingineria sportivă se transformă din excepție în practică structurală.
Echipa SUA trebuia să performeze, iar dacă regulamentele stricte stau în calea succesului comercial, ele pot fi oricând adaptate printr-o simplă discuție telefonică între cine trebuie. Mai țineți minte că la CM 1974 din Germania, echipa țării gazdă a pierdut cu 1-0 în fața celor din RDG, pentru a evita un meci cu Olanda lui Cruiff …S-au întâlnit abia în finală. Aranjamentul cu RDG-ul a fost politic, oare? La fel, Argentina cu Peru în 1978.
Concluzii: Cele trei elemente ale supraviețuirii economice în era FIFA
În concluzie, analiza detaliată a economiei politice a mega-evenimentelor sportive ne relevă faptul că beneficiul organizatorilor, în sensul său cel mai restrictiv și realist, nu derivă din încasările directe din bilete sau publicitate. Acestea merg către structura centrală a FIFA. Pentru ca un stat gazdă să nu iasă ruinat din această aventură, succesul său depinde în mod critic de trei elemente structurale:
Utilizarea inteligentă a infrastructurii preexistente:
Refuzul categoric de a intra în capcana construcțiilor de la zero și limitarea strictă la arene care au deja un model de business funcțional post-eveniment (așa cum încearcă parțial ediția din 2026).
Capacitatea de atragere a capitalului privat în faza de pregătire:
Transferul riscului financiar de la bugetul de stat către investitori privați, parteneriate public-private reale și transformarea zonelor adiacente stadioanelor în hub-uri comerciale finanțate privat, nu din taxele cetățenilor.
Utilitatea post-factum a investițiilor logistice:
Direcționarea fondurilor publice exclusiv către acele proiecte de infrastructură care ar fi fost necesare comunității oricum – rețele de transport public, spitale, modernizarea aeroporturilor sau a rețelelor de telecomunicații – și nu către facilități specifice fotbalului, destinate degradării rapide.
Fără o înțelegere lucidă a acestor piloni, organizarea unei Cupe Mondiale rămâne doar un act de curaj, dar cu riscuri incalculabile. Cei bogați înțeleg, minimalizează riscurile și reduc pierderile marșând pe componenta de imagine. Cei săraci rămân și mai săraci.
Recomandările noastre
