Sursa foto: Arhiva EVZ
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
Cupa Mondială 2026 se anunță a fi cel mai important exercițiu financiar din istoria sportului modern, un mega-eveniment - unii îl numesc greșit MAGA-turneu, judecând după festivismul întâlnirilor Trump-Infantino - în urma căruia FIFA anticipează venituri nete record de 14 miliarde dolari.
În textul de mai jos - continuare a celui de săptămâna trecută, dar pe un alt registru - încerc să ofer cititorilor o radiografie critică a modului în care Federația internațională acționează ca o corporație suprastatală, privatizând spectacolul global și socializând costurile de producție pe umerii contribuabililor de pe un întreg continent. Pentru prima dată în istorie ...
Mondialul nord-american: Turnul Babel al audiențelor și pilonii profitului absolut
Prima axiomă a fotbalului contemporan ne arată că un turneu final nu mai este demult o sărbătoare a excelenței sportive, ci un algoritm de maximizare a profitului, alături de o garnitură de spectacole grandioase. Romanii spuneau: ,,panem et circenses – pâine și jocuri de circ’’. Noi gândim la fel dar citim în sens invers.
Ediția din 2026 reprezintă apogeul acestei mutații genetice. Gândit să cuprindă un continent întreg – cum spunem mai sus – de la megapolisurile americane, la înălțimile din Mexic și coasta canadiană, acest Mondial își înalță arhitectura financiară pe câțiva piloni construiți în ultimele decenii și înălțați continuu și cu grijă pentru a fi folosiți și în edițiile viitoare.
Audiența contează
Primul pilon, cel al audienței, nu se mai măsoară în spectatori, ci în miliarde de ecrane răspândite pe suprafața planetei și luminate de febra jocului. Pentru drepturile media, FIFA nu mai vinde doar un sport, ci monopolul asupra atenției globale, o resursă mai valoroasă - acum, la început de mileniu - decât zăcămintele de hirocarburi.
Televiziunile și platformele de streaming din întraga lume au licitat sume astronomice pentru privilegiul de a livra publicului spectacolul fotbalistic, însoțit obligatoriu de calupurile publicitare ale sponsorilor din întreaga lume. Aceștia reprezintă al doilea pilon major și formează un club exclusivist de corporații care își cumpără simbolic dreptul de proprietate asupra emoțiilor noastre colective. Brandul FIFA devine astfel o religie seculară obligatorie ...
S-a terminat cu ,,Dacă e marți e Belgia’’. Acum: ,,Dacă e 2026, e America’’
Celor de mai sus li se adaugă turismul de masă și o piață a biletelor, administrată ordonat, cu precizie chirurgicală. Prețurile tichetelor de acces au fost propulsate în stratosfera accesibilității, transformând arenele în adevărate sanctuare rezervate ,,celor aleși’’, iar fanii tradiționali - cei care oferă substanță ,,culturii de peluză’’ - și … nu au intrat încă în politică - sunt înlocuiți sistematic cu noii clienți corporate, a căror putere de cumpărare este sigură.
Acest tip de turism promite să satureze hotelurile și rețelele de transport, generând o prosperitate locală de scură durată, mai degrabă iluzorie. Investițiile publice masive în infrastructura de primire sunt prezentate publicului ca „motoare de dezvoltare economică”. În realitate, acest gigant economic nord-american nu este altceva decât o imensă mașinărie de tocat resurse locale pentru a produce dividende globale.
Împărțirea asimetrică a câștigului: Cine achită nota de plată și cine adună încasările?
Pentru a țnțelege ,,modelul’’ de afaceri dezvoltat de FIFA, trebuie să privim dincolo de strălucirea reflectoarelor și să analizăm contabilitatea din culisele competiției. Descoperim o realitate mai puțin cunoscută sau popularizată: o disociere completă între entitatea care își expune capitalul și cea care încasează marea parte a profitului.
Regulile jocului sunt simple, ca în orânduirea feudală: drepturile de difuzare TV, contractele globale de licențiere, pachetele de sponsorizare de top și desigur, totalitatea încasărilor din vânzarea biletelor și a lojelor de lux, toți acești bani curg direct și nestingheriți către conturile din Zurich. Bineînțeles, sub protecția unor scutiri fiscale masive, impuse guvernelor gazdă ca o condiție non-negociabilă de organizare.
Cum se spetesc organizatorii ...
În contrapartidă, cele trei guverne organizatoare - SUA, Mexic, Canada - își asumă, în proprții diferite, dar uniform de împovărătoare, acperirea ,,costurilor de producție’’. Ce înseamnă acest lucru în limbaj administrativ? Înseamnă că statul, adică cetățeanul plătitor de taxe, finanțează modernizarea rețelelor de transport, ridicarea sau adaptarea stadioanelor la standardele de lux ale FIFA, logistica telecomunicațiilor și mai presus de toate, aparatul gigantic de securitate. De la operațiuni de supraveghere electronică până la desfășurări masive de forțe de ordine militarizate, totul este achitat din fonduri publice.
... și cum moștenesc ce au construit
Marea ironie academică constă în conceptul de ,,moștenire a infrastructurii’’: marile construcții și modernizări vor servi comunității în viitor. În mare parte este iluzoriu, pentru că riscul ca aceste arene mamut să devină inutile este uriaș. Chiar și în contextul nord-american, unde ligile profesioniste precum NFL sau MLS pot absorbi parțial aceste spații, costurile de întreținere post-eveniment ale unor structuri supradimensionate depășesc adesea capacitatea de generare de venituri locale. Este drept, la ediția actuală, au fost utilizate capacități deja existente, multe construite cu prilejul edițiilor precedente: Mexic ( 1970 și 1986) și Statele Unite (1994). Dar, să vedem cum stau lucrurile cu alte ediții ale Mondialului.
Catedrale în deșert și cifre cosmetizate
Istoria recentă a Cupelor Mondiale oferă un catalog de manual pentru eșecul economic al statelor gazdă, un veritabil rechizitoriu împotriva promisiunilor FIFA. Să ne amintim de ediția din 2010 din Africa de Sud. Guvernul de la Pretoria a pompat peste 3 miliarde de dolari în infrastructură, sperând într-un boom turistic salvator. Realitatea? Doar în jur de 310.000 de turiști străini au trecut granița, mult sub prognozele triumfaliste. Astăzi, stadioanele din orașe precum Polokwane sau Nelspruit sunt monumente funerare ale megalomaniei: arene goale, fără echipe rezidente capabile să le umple, ale căror costuri de mentenanță devorează anual bugetele locale care ar fi fost vitale pentru școli sau spitale.
Patru ani mai târziu, în 2014, Brazilia a repetat eroarea la o scară și mai tragică. Într-o țară măcinată de profunde inegalități sociale, s-au cheltuit 11,6 miliarde de dolari pentru a livra FIFA standardele cerute. Rezultatul economic pentru poporul brazilian a fost dezastruos, veniturile directe fiind minime. În schimb, FIFA a raportat cu mândrie un câștig net de 2,2 miliarde de dolari. Imaginile cu stadionul din Manaus – o construcție de 300 de milioane de dolari ridicată în mijlocul junglei amazoniene, folosită doar pentru câteva meciuri și transformată ulterior parțial în parcare pentru autobuze – reprezintă definiția vizuală a „catedralei în deșert”, reeditată la propriu opt ani mai târziu, în Qatar.
În 2018, Rusia a raportat cheltuieli oficiale de 13 miliarde de dolari și, printr-o magie contabilă demnă de Kremlin, venituri de 14,5 miliarde pentru investitori. Desigur, aceste cifre sunt oficiale, deci, prin definiție metodologică, extrem de greu de crezut într-un sistem unde transparența este considerată un viciu burghez. Cosmetizarea statistică nu a putut ascunde faptul că majoritatea profiturilor au fost internalizate de oligarhii apropiați puterii, care au primit contractele de construcție, în timp ce provinciile rusești au rămas cu bugete devalizate.
Apogeul acestui delir financiar a fost atins, fără îndoială, în Qatar în 2022. Într-un exercițiu de sportwashing pur, autoritățile au cheltuit suma astronomică de 220 de miliarde de dolari pentru a construi de la zero orașe, sisteme de metrou și stadioane ultra-tehnologizate în mijlocul nisipului. Din punct de vedere strict financiar, deficitul a fost imens, irecuperabil pe parcursul mai multor generații. Însă pentru FIFA, Qatarul a fost un eldorado: federația a înregistrat încasări nete record de 7,6 miliarde de dolari.
Partea a doua a textului va fi publicată săptamâna viitoare
Recomandările noastre
