Zegrean: ”Un judecător speriat este mai rău decât un judecător corupt”

Zegrean: ”Un judecător speriat este mai rău decât un judecător corupt”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, spune că decizia de luni, prin care instanța supremă a amânat procesul lui Liviu Dragnea cu peste o lună, reprezintă un fapt deosebit de grav.

Fostul președinte al CCR spune că decizia dată luni „descalifică definitiv aceste completuri de 5, dacă mai era nevoie”, și, până la urmă, este „o decizie de descalificare a justiției”. „Justiția nu ar trebui să se teamă. Au toate garanțiile procesuale și legale să nu se teamă de nimic și totuși se tem. Asta este înspăimântător, pentru că un judecător speriat este mai rău decât un judecător corupt”, subliniază Zegrean.

Augustin Zegrean a comentat, pentru HotNews.ro, decizia prin care completul de 5 judecători de la instanța supremă a amânat până în 20 mai procesul în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanță la trei ani și jumătate de închisoare. Zegrean  apreciază că CCR și ICCJ își pasează responsabilitatea, neavând curaj să își asume o decizie.

„Curtea Constituțională a amânat ca să vadă ce dă instanța supremă, iar instanța supremă a zis <<hai că vă păcălim noi, ca să vedem ce faceți voi>>. În acest proces lucrurile sunt foarte clare, dar fiecare așteaptă ca celălalt să le declare neclare ca să scape el. Este sub nivelul la care ar trebui să se desfășoare lucrurile. Nu e în regulă ca 5 judecători să dea o astfel de decizie. Păi atunci de ce mai trebuie aceste completuri de 5 judecători? Și miniștrii, și parlamentarii, toți demnitarii ar trebui judecați de instanțele obișnuite, pentru că este o discriminare pozitivă în favoarea lor. Ei sunt judecați de 3 judecători la instanța de fond și de 5 la instanța de apel, iar oamenii obișnuiți sunt judecați în fond de un judecător și de doi în apel. De ce trebuie să beneficieze ei de 5 judecători, ca să poată învârti lucrurile mai bine?”, se întreabă Zegrean, conform sursei citate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Fostul președinte al Curții Constituționale a avansat ipoteza că CCR va decide că sunt nelegal constituite completurile de 3 judecători, iar la termenul viitor al procesului lui Liviu Dragnea magistrații vor trimite cauza spre rejudecare la completul de 3 judecători, ceea ce va face să se intre în termenul de prescriere a faptelor. „Nu au fost motive de amânare nici la CCR, nici la ICCJ. Nu vor să judece, clar, și nu vor să își asume răspunderea nici unii, nici alții”, a concluzionat fostul șef al CCR.