Haos în Italia după o nouă erupție a vulcanului Etna. Zeci de zboruri au fost deviate

Haos în Italia după o nouă erupție a vulcanului Etna. Zeci de zboruri au fost deviate

O nouă erupție a vulcanului Etna, produsă luni, a provocat perturbări majore în traficul aerian din Sicilia. Norul dens de cenușă rezultat în urma activității vulcanice a dus la închiderea spațiului aerian de deasupra bazei militare americane de la Sigonella și a afectat funcționarea Aeroportului din Catania. Autoritățile au fost nevoite să redirecționeze zeci de curse către alte aeroporturi din regiune, în timp ce pasagerii au fost avertizați să își verifice situația zborurilor înainte de a pleca spre aeroport, arată ANSA.

Vulcanul Etna a erupt din nou Norul de cenușă a blocat zborurile către Catania

Activitatea vulcanului Etna continuă cu explozii de tip strombolian, iar coloana de fum și cenușă se ridică la aproape un kilometru și jumătate deasupra craterului.

Din cauza condițiilor create de erupție, mai multe zboruri care urmau să aterizeze la Catania au fost redirecționate către aeroporturile din Palermo, Trapani și Comiso.

Pe parcursul zilei, atât cursele de sosire, cât și cele de plecare de pe Aeroportul Catania au fost suspendate, fără ca autoritățile să poată estima momentul reluării activității.

„Pasagerii sunt rugaţi să nu se prezinte la aeroport fără a verifica starea zborului lor la compania aeriană”, a arătat SAC, compania care administrează aeroportul.

Bagaj Aeroport

Suraă foto: Pixabay.com

Baza militară americană de la Sigonella și-a închis spațiul aerian

Erupția a afectat și baza Forțelor Aeriene ale Statelor Unite de la Sigonella, unde spațiul aerian a fost închis din cauza norului de cenușă.

În aceste condiții, aeronavele nu au putut decola sau ateriza la baza militară, care găzduiește și Stația Aeriană Navală a SUA.

Zeci de zboruri au fost redirecționate către alte aeroporturi

Până spre seară, 33 de avioane care trebuiau să aterizeze la Catania au fost trimise către Aeroportul Palermo, în timp ce alte curse au fost direcționate către Comiso și Trapani.

Și în ziua precedentă au existat probleme similare, alte 33 de zboruri fiind deviate către Palermo din cauza activității vulcanice.

Aeroportul din Comiso a preluat o parte dintre curse, însă capacitatea sa este limitată, având doar șase platforme pentru aeronave.

Transport alternativ pentru pasageri

Pentru a reduce efectele blocajului din trafic, Guvernul Regional al Siciliei a pus la dispoziție servicii speciale de transport.

Au fost introduse curse rutiere între aeroporturile Palermo, Trapani și Catania, precum și două trenuri speciale care fac legătura între Palermo, Messina și Catania.

Măsurile au fost stabilite în colaborare cu Departamentul Regional pentru Transporturi și Infrastructură, operatorii locali de transport, Trenitalia Regionale și Agenția pentru Protecție Civilă și vor rămâne în vigoare până la redeschiderea Aeroportului Catania.

Reprezentanții unei formațiuni politice critică gestionarea situației

În contextul perturbărilor provocate de erupția vulcanului Etna, Mișcarea pentru Autonomia orașului Catania a criticat modul în care este administrată infrastructura aeroportuară din regiune.

Reprezentanții formațiunii susțin că actuala situație evidențiază problemele existente în organizarea transportului aerian și au transmis că activitatea eruptivă reprezintă „un dezastru logistic care confirmă pe deplin toate îngrijorările exprimate cu privire la procesul de privatizare pripit şi neclar iniţiat de SAC şi, în special, necesitatea, printre multe altele, a unui plan industrial integrat care să pună Catania şi Comiso pe picior de egalitate”.