Zeci de milioane de lei, din resurse proprii, investite de Aquatim în Timiș. Compania de apă și canal e cea mai rentabilă instituție publică

Zeci de milioane de lei, din resurse proprii, investite de Aquatim în Timiș. Compania de apă și canal e cea mai rentabilă instituție publică

Compania locală de apă și canal din Timișoara, Aquatim SA, care e singura instituție publică din țara noastră care a putut lua, în anii trecuți, împrumuri de la Banca Europeană pentru Dezvoltare, fără garanții, rămâne în continuare un exemplu de rentabuilitate. Timișorenii, care din 2007 acționează regional, la nivelul județului Timiș, au făcut investiții din resurse proprii în 2018, în valoare de zeci de milioane de lei.

Societatea Aquatim SA investește, anual, milioane de euro, atât din fonduri europene, cât și din fonduri proprii, pentru desfășurarea activității în bune condiții. Astfel, în 2018 au fost contractate 50 de lucrări de investiții din sursele proprii ale societății. Suma totală contractată este de aproximativ treizeci de milioane de lei (6,5 milioane de euro). Investițiile constau în extinderi și reabilitări ale rețelor de apă și de canalizare, în managementul apei pluviale, în reparații și modernizări ale stațiilor de tratare a apei.

O importantă parte a acestor investiții se face în capitala județului, întrucât lungimea totală a reţelelor de apă din Timişoara este de aproape 700 km, rețele având diametre cuprinse între 100 mm şi 1.000 mm. Cum peste 60% dintre conductele de apă sunt vechi și au fost confecţionate din fontă cenușie și oţel (materiale cu o durată de viaţă mai scurtă, în condiții de umezeală și presiune), numărul avariilor, pe reţea din Timişoara, este în jur de 1.000 pe an, arată oficialii Aquatim.

“Principalele probleme din sistemul de distribuţie le reprezintă conductele din fontă și oţel, a căror durată de viaţă se apropie de sfârşit şi care produc avarii. Reînnoirea sistematică, etapizată, a reţelelor de distribuţie a apei potabile constituie un obiectiv important din strategia Aquatim. Prioritizarea lucrărilor se face ţinând cont de criterii tehnico-economice şi sociale. Pentru investiţii în sistemele de apă și de canalizare din județ, am alocat, pentru 2019, din fonduri proprii, peste 40 milioane de lei (8,7 milioane de euro)”, afirmă dr. ing. Ilie Vlaicu, director general Aquatim SA.

Ne puteți urmări și pe Google News