Zeci de incendii într-o singură zi. Cinci gospodării, distruse de foc în raionul Ștefan Vodă

Zeci de incendii într-o singură zi. Cinci gospodării, distruse de foc în raionul Ștefan VodăSursa foto: Facebook/ IGSU

Republica Moldova. Un incendiu de vegetație de proporții a izbucnit în după-amiaza zilei de 26 iunie în apropierea localității Purcari, raionul Ștefan Vodă. Focul, alimentat de vegetația uscată și de vânt, s-a extins rapid pe o suprafață de aproximativ 10 hectare. Cinci gospodării au fost afectate de flăcări, dintre care patru au devenit nelocuibile.

La fața locului au intervenit cinci autospeciale și 15 salvatori. A fost activat și Statul Major al IGSU, iar în misiune s-au implicat și angajați ai autorităților publice locale, Poliției și Poliției de Frontieră. Incendiul a fost localizat la ora 18:39 și lichidat complet în jurul orei 22:12.

Sursa foto: Facebook/IGSU

Alte incendii în Olănești și mai multe raioane

Un alt incendiu grav s-a produs în extravilanul satului Olănești, unde au ars circa 10 hectare de grâu și alte 8 hectare de vegetație uscată. În total, în ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit pentru stingerea a 34 de focare de incendii de vegetație în mai multe raioane ale țării, inclusiv Căușeni și Anenii Noi.

Avertisment IGSU: nu aprindeți vegetația uscată!

În context, IGSU atrage din nou atenția populației asupra riscurilor asociate aprinderii vegetației uscate. Pompierii reamintește că asemenea acțiuni pot avea consecințe grave asupra mediului și bunurilor.

Sursa foto: Facebook/IGSU

Pompierii avertizează cetățenii despre riscul de incendii cu caracter natural. Aceștia îndeamnă oamenii să nu dea foc vegetației în preajma terenurilor cu vegetație uscată, a lanurilor cu cereale, precum și locurilor de agrement. Maturii sunt îndemnați să acorde atenție maximă copiilor și să nu le permită jocul cu focul pentru evitarea producerii incendiilor.

Peste 2.100 de incendii în 2025

Sursa foto: Facebook/IGSU

Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului și până acum au fost înregistrate peste 2.100 de incendii de vegetație uscată pe teritoriul Republicii Moldova. Acestea au provocat pagube semnificative și au pus în pericol vieți omenești și bunuri materiale.

Pompierii cer cetățenilor mai multă responsabilitate și vigilență, pentru a preveni tragediile cauzate de focul scăpat de sub control.