Zcei de PERCHEZIŢII în Bucureşti, Argeş şi Dolj la membrii unei grupări infracţionale organizate

Zcei de PERCHEZIŢII în Bucureşti, Argeş şi Dolj la membrii unei grupări infracţionale organizate

Poliţiştii efectuează 20 de percheziţii în județele Argeş, Dolj şi în municipiul Bucureşti, la membrii unei grupări infracţionale organizate specializată în infracţiuni de înşelăciune, prejudiciul produs de aceştia ridicându-se la peste 1.000.000 de euro.

Potrivit anchetatorilor, suspecţii ar fi folosit datele de identificare ale unor societăţi comerciale fictive cu obiect de activitate transporturi rutiere de marfă.  Aceştia luau din străinătate marfă, pe care, în loc să o transporte la destinaţie, o vindeau şi încasau banii. Marfa era vândută în România, pe piaţa neagră, la preţuri subevaluate, relatează digi24.ro.

„Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Argeş şi Dolj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, efectuează 20 de percheziţii la domiciliile mai multor persoane fizice şi la sediile unor societăţi comerciale din judeţele Argeş, Dolj şi în municipiul Bucureşti”, informează Poliția Română.

Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune.

„Persoanele sunt bănuite că, utilizând datele de identificare ale unor societăţi comerciale fictive cu obiect de activitate transporturi rutiere de marfă, ar fi plasat comenzi pe bursele de transport internaţional de marfă şi nu le-ar fi onorat. După confirmarea comenzilor, mărfurile încărcate nu mai ajungeau la destinaţia prestabilită, ci erau redirecţionate spre România. Ulterior, bunurile ar fi fost valorificate pe piaţa neagră, la preţuri subevaluate”, precizează sursa citată.

Anchetatorii spun că prejudiciul creat este de peste 1.000.000 de euro, reprezentând contravaloarea mărfurilor care fac obiectul activităţii infracţionale.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

La activitate participă luptători ai serviciilor de acţiuni speciale din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Argeş, Dolj şi Dâmboviţa.