Weekendul „veteranilor”: Pheonix și Compact B, cap de afiș. UNDE MERGEM

Weekendul „veteranilor”: Pheonix și Compact B, cap de afiș. UNDE MERGEM

Sfârșitul de săptămână prilejuiește fanilor rockului și ai pop-ului de calitate, autohton sau străin, întâlnirea cu trupe de marcă, atât pe scenele din Capitală cât și pe cele din țară

Seria de concerte de senzație din acest weekend debutează, astăzi, cu Luna Amară. Trupa de rock clujeană urcă pe scenă în București, la Club Control, de la ora 21.00. La o jumătate de oră după ei, românii stabiliți la Viena de la Moonlight Breakfast încep show-ul lor la Hard Rock Cafe. De la ei vă puteți aștepta la un mix incredibil de soul, electro, beat, nu-Jazz și swing. La ora 22, în clubul bucureștean Expirat fanii muzicii rock electronice vor avea parte de un DJ set semnat de englezii de la The Qemists.

VINERI. Că tot vorbeam de englezi, vineri, de la ora 19.30, în Fratelli Studios, București, fac show King King, trupa care deține un titlu de „Best British Blues-Rock Band”. De la ora 21.00, în Club Control concertează Sevdaliza, o cântăreață, compozitoare și producătoare iraniano-olandeză, care cântă bilingv, în engleză și persană.

SÂMBĂTĂ. Vă e dor de hit-urile „Te visez mereu”, „Cine ești tu, oare?”, „Mă voi întoarce” sau „Omul negru”? Ei bine, Compact B va susține un concert la Berăria H din București, pe 10 februarie, de la ora 19.00, în formulă completă! Urcă pe scenă: Adrian Kiseleff, Leluț Vasilescu, Adi Ordean, Costi Cămărășan, Adrian Coco Tinca și Leo Iorga. În aceeași seară, dar la Iași, la Casa de Cultură a Studenților, de la ora 20.00, urcă pe scenă trupa Phoenix. Evenimentul dă startul turneului național „Sinteza-Rapsodia”.

Ne puteți urmări și pe Google News

DUMINICĂ. Aveți de ales între pop și metal greu. Mai precis, la București, în clubul Fabrica, de la ora 19.00, urcă pe scenă trupa rusească Arkona, care abordează un stil folk/metal cu influențe folclorice și din mitologia slavă. Pentru ceicare vor o seară soft, la Turda, chiar în Salină, se desfășoară, de la ora 21.00, Eurovision România 2018 - Semifinala locală.