Vremea. Unde vin ninsorile. Anunț de ultimă oră de la ANM
- Andrei Arvinte
- 6 ianuarie 2021, 07:00
Meteorologii de la ANM anunță că vremea se încălzește în continuare în anumite zone și că precipitațiile sunt din ce în ce mai abundente.
Se pare că vremea se încălzește în continuare, în unele zone temperaturile depășind 10 grade Celsius, dar asta nu înseamna neapărat că vremea se îmbunătățește, întrucât precipitațiile vor fi din ce în ce mai abundente și prezente în mai multe regiuni din țară.
Unde ninge
„Pe parcursul săptămânii viitoare discutăm de ninsori la altitudini de peste 1.700 de metri și în restul țării de ploaie. La începutul săptămânii viitoare, în partea sudică a țării vor fi cantități semnificative de precipitații, iar la peste 1.700 de metri, unde vor fi ninsori, discutăm și de rafale ce vor putea depăși 80 – 90 km pe oră.
Fiecare săptămână începând din 4 ianuarie până la 1 februarie, cea de-a doua lună din această iarnă, păstrează la acest moment semnalul unor valori de temperaturi ridicate în toate regiunile.
Dacă astăzi, în bună parte din țară valorile de temperatură vor fi mai mari de 10 grade, este posibil ca miercuri, să discutăm de valori mai mari de 14 grade în partea de sud-est a țării”, a declarat Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie.
Cod Portocaliu de inundații
Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, până marţi la ora 24.00 a fost în vigoare un Cod portocaliu pe râurile din bazinele hidrografice Jiu, Motru (judeţele: Gorj şi Mehedinţi), Coşuştea (judeţul Mehedinţi), Lotru (judeţul Vâlcea), iar până miercuri, la ora 12.00 pe râurile din bazinul hidrografic Jiu (judeţele Gorj şi Dolj).
De asemenea, hidrologii au instituit Cod galben până miercuri, la ora 6.00, pe râurile din bazinele hidrografice: Ier (judeţul Satu Mare), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Bega, Timiş, Pogăniş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele: Timiş şi Caraş Severin), Cerna (judeţele: Gorj şi Caraş Severin), Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Olt, Olteţ (judeţele: Sibiu, Vâlcea, Gorj şi Argeş), Argeş, Dâmboviţa (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Prahova (judeţele: Prahova şi Ialomiţa).