Vremea se încălzește în a doua parte a lunii noiembrie. Zonele în care temperaturile vor depăși valorile normale
- Alex Dumitrescu
- 3 noiembrie 2026, 11:00
Peisaj de toamnă. Sursa foto: Pixabay
Românii se confruntă temperaturi mai scăzute decât cele specifice perioadei în prima săptămână din noiembrie. Ulterior, valorile termice vor crește treptat și se vor apropia de mediile climatologice obișnuite pentru această perioadă, potrivit estimărilor publicate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru intervalul 2-30 noiembrie 2026.
Când scăpăm de temperaturile scăzute. Prognoza meteo pentru luna noiembrie
Meteorologii anunță că, între 2 și 9 noiembrie, temperaturile medii vor fi sub cele normale în toate regiunile țării. În același interval, cantitățile de precipitații vor depăși valorile obișnuite în sudul și sud-estul României, dar și local în zonele centrale și estice.
În vestul și nordul țării, situația va fi diferită, meteorologii estimând un deficit de precipitații față de mediile specifice perioadei.

sursa: Dreamstime
Ce urmează în a doua parte a lunii
Pentru săptămâna 9-16 noiembrie, ANM estimează o revenire a temperaturilor la valori apropiate de cele normale în toate regiunile.
În privința precipitațiilor, acestea vor fi mai abundente decât în mod obișnuit în vestul țării, în timp ce în celelalte zone se vor încadra, în general, în limitele climatologice, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.
Vin zile cu temperaturi mai ridicate față de cele obișnuite pentru această perioadă a anului
În intervalul 16-23 noiembrie, temperaturile medii vor rămâne apropiate de valorile specifice perioadei în cea mai mare parte a României. Aceeași tendință este estimată și pentru regimul precipitațiilor, care se va menține în jurul mediilor normale la nivel național.
Ultima săptămână din noiembrie, respectiv 23-30 noiembrie, ar putea aduce temperaturi ușor mai ridicate decât cele obișnuite în vestul țării și, local, în regiunile centrale și nord-estice. În restul teritoriului, valorile termice vor fi apropiate de cele normale.
Unde va ploua
În ceea ce privește precipitațiile, acestea vor fi ușor deficitare, local, în sudul și sud-estul țării. În celelalte regiuni, cantitățile estimate vor fi, în general, apropiate de mediile specifice perioadei.