Meteo. Avertisment ANM. Pericol major pe străzile din Capitală

Meteo. Avertisment ANM. Pericol major pe străzile din CapitalăMAI, pregătit să intervină în contextul vremii severe. Sursa foto: Arhiva EVZ

Vremea: Meteorologii de la ANM au emis un nou avertisment meteo pentru următoarele zile. Se pare că temperaturile scad din nou în România.

Meteorologii de la ANM au emis un avertisment meteo de ultimă oră despre cum va fi vremea în weekend

Vremea în weekend: avertisment meteo de la ANM

Astfel, în mai multe zone din țară se vor semnala lapoviță, ninsoare, viscol puternic și temperaturi extrem de scăzute. Informarea meteo intră în vigoare vineri, de la ora 18 și este valabilă până sâmbătă dimineață, la ora 10.

În intervalul menționat se vor semnala precipitații predominant sub formă de ploaie și lapoviță și local se va depune polei.

Este valabil îndeosebi pentru centrul, sudul și estul țării, precum și la munte, la altitudini mai mici de 1400 m, determinând, parțial, topirea stratului de zăpadă existent, notează ANM.

Specialiștii mai transmit că vor exista cantități de apă ce vor depăși, local, 15 – 20 l/mp.

Nici la munte vremea nu se anunță a fi mai prietenoasă. În zona montană înaltă, mai ales la peste 1700 m, va ninge, iar vântul va avea intensificări, cu rafale, în general, de 60 – 70 km/h, spulberând zăpada.

Vremea Duminică

Deși informarea de vreme rea este în vigoare până sâmbătă la ora 10, se vor semnala fenomene meteo extreme și în seara zilei de duminică.

De asemenea, și în noaptea de duminică spre luni vor fi „probleme” în regiunile estice, sud-estice și centrale.

Mai ales la munte, iar în prima parte a zilei de luni (1 februarie), mai ales în nord-estul teritoriului, mai informează specialiștii. 

Vremea la munte

La cote de peste 1.600 de metri vântul va ajunge, la rafală, la viteze de 60 – 70 km/h, spulberând zăpada. Tot pentru ziua de azi se anunță ninsori moderate și risc foarte mare de avalanşe în Munții Făgăraș și în Bucegi.

„La peste 1800 m, stratul proaspăt depus de zăpadă depășește pe alocuri 80-100 cm pe versanții nordici.

La altitudini mai mici de 1800 de metri, stratul de zăpadă este ai însemnat pe versanții nordici, și poate aluneca cu ușurință peste stratul vechi, înghețat, pe pantele mai înclinate, atât la supraîncărcări cât și spontan, ducând la declanșare avalanșelor de dimensiuni medii și izolat mari”, anunță ANM.

Prognoza meteo pentru Capitală

În București, în intervalul 30 – 31 ianuarie, ANM menționează înnorări, iar spre sfârșitul nopții vor fi precipitații slabe.

Acestea vor fi sub formă de ploaie sau lapoviță, ce vor favoriza depunerea de polei.

Vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă va fi de -2 și 0 grade.

Ne puteți urmări și pe Google News