”Dacă astăzi discutăm despre atenționări meteorologice(…), mâine va fi o vreme frumoasă în general, mercurul în termometre, în următoarea perioadă, va mai câștiga câteva grade în plus, în special în sudul și sud-estul țării, unde, la sfârșitul acestei săptămâni, dar și săptămâna viitoare, vor fi valori maxime până la 13-14 grade. Vreme de primăvară pentru o lună ianuarie considerată climatologic cea mai rece lună a anului și a iernii în România” a spus directorul ANM, Elena Mateescu.

Record doborât

Directorul ANM a mai anunțat că ”pentru următoare perioadă, este posibil să vorbim de valori mai ridicate cu până la 10 grade Celsius”.

„Pentru agricultură, temperaturile mai ridicate de ceva vreme pot determina ușoare revigorări în ceea ce privește pornirea mult mai devreme în vegetația culturilor însămânțate în toamnă sau înmugurirea la speciile cele mai timpurii, cais, piersic, care în general sunt sensibile la ferestrele calde din anotimpul de iarnă. Nu în ultimul rând, cantitățile de precipitații mult reduse. La acest moment, vorbim pentru cele două decade de o cantitate medie de numai 2,8 l/mp, față de o normă climatologică de 33,6 l/mp”, a precizat, joi, directorul ANM, Elena Mateescu, în cadrul interviului acordat DCNews.

Ulterior, a adăugat că în cea mai secetoasă lună (ianuarie 1989) s-au înregistrat 4,8 l/mp. „La un interval mare de ani, iată că vorbim de încă un record”, a spus directorul ANM.

„Vom vedea cum vor evolua lucrurile. (…) Vom vedea cât de mult va ploua”, a spus Elena Mateescu, precizând totodată că „fenomenul de secetă e prezent pentru că și toamna a fost foarte secetoasă”.

 

 

 

Te-ar putea interesa și: