Vremea, 23 septembrie. Prognoză neobișnuită pentru o zi de toamnă
- Alexandru Toader
- 23 septembrie 2020, 07:30
Miercuri, 23 septembrie 2020, vremea se menține mai caldă decât în mod normal pentru acestă perioadă în majoritatea zonelor țării.
Cerul va fi variabil, cu înnorări în vestul și în sud-vestul teritoriului. Seara și pe parcursul nopții, pe arii restrânse, sunt prognozate vor ploi slabe de scurtă durată și posibile descărcări electrice. Vântul va avea intensificări la munte, în Moldova și în sudul Banatului. Maximele termice se vor situa între 22 și 31 de grade, iar minimele între 4 și 17 grade. Noaptea și dimineața, izolat vor fi condiții de ceață.
În Banat vremea rămăne frumoasă, cu temperaturi maxime ce se vor situa, în medie, în jurul a 28 de grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va crește după 23 septembrie.
În Crișana, maxime termice ce se vor situa, în medie, în jurul a 28 de grade, care, în cursul nopții vor scădea până la 10 grade.
În Transilvania vremea rămâne destul de caldă pentru sfârșitul lunii septembtie, cu maxime de 24-26 de grade, însă noaptea devine răcoroasă, cu temperaturi cuprinse între 7-8 grade.
În Maramureș sunt anunțate 24-26 de grade și minime de 8 grade.
În Moldova vremea bună se menține. Sunt așteptate temperaturi cuprinse între 26 și 29 de grade, la amiază și 10 grade noaptea.
În Dobrogea temperaturile se situează mult peste normalul perioadei. Ziua vor fi în jur de 24 de grade Celsius, iar noaptea în jur de 14.
În Muntenia vremea va fi caldă, local călduroasă în timpul după amiezelor în zona de câmpie și se ating 26-28 de grade ziua. Pe timpul nopții sunt anunțe aproximativ 10 grade Celsius.
Vremea rămâne bună și în Oltenia și local călduroasă în sudul regiunii, în următorele zile, cu temperaturi maxime ce se vor situa între 26 și 29 de grade. Minimele vor scădea până la 10 grade.
Prognoza meteo pentru București
În București, vremea va fi caldă cu cerul variabil, iar vântul va bate slab până la moderat. Maximele termice se vor situa între 28-29 de grade, iar minima de 12-15 grade Celsius.
Prognoza meteo la munte
Şi la munte găsim vreme frumoasă şi caldă pentru această perioadă. Valorile termice se vor situa peste mediile multianuale, cu temperaturi între 16 și 18 grade și minime ce se vor apropia de 10 grade. La altitudini mari, vântul sufla cu putere, iar pe crestele Carpaţilor Meridionali poate să atingă viteze de până la 60 km/h la rafală. Miercuri este ultima zi însorită din zona montană, pentru că de joi incep ploile.
Prognoza meteo pe litoral
La malul mării vremea rămâne plăcută și în zilele următoare. Miercuri, vântul se intensifică în timpul zilei. Temperatura aerului va fi de 23 de grade, iar cea a apei de 22 de grade.