Vreme de vis în ultima zi a anului, în Republica Moldova. Temperaturile surprind din nou

Vreme de vis în ultima zi a anului, în Republica Moldova. Temperaturile surprind din nouPrognoza meteo. Sursa foto: freepik

Vremea din Republica Moldova surprinde, azi, în ultima zi a anului, după cum au informat specialiștii meteo. Temperaturile vor fi ridicate în comparație cu media acestei perioade a anului, cerul va fi însorit în mare parte a zilei. Nu sunt șanse să apară precipitațiile, iar vântul va sufla slab spre moderat. Maximele de marți se vor încadra între 5 și 8 grade Celsius, minima va coborî destul de mult în seara de Revelion și va ajunge la -4 grade Celsius.

Vreme perfectă, la final de an, în Republica Moldova

Sunt anunțate 5 grade Celsius la Cahul, vor fi 6 grade la Bălți și câte 8 grade Celsius la Chișinău, la Rîbnița, la Briceni și la Ștefan-Vodă. Prima zi din 2025 va fi pe aceleași coordonate meteo. Va fi cald, cu maxime de 7 până la 8 grade, cerul va fi senin toată ziua, în toate regiunile Republicii Moldova.

În România, azi, vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări noaptea în zona înaltă a Carpaților Orientali. Temperaturile maxime se vor încadra în general între valorile de -1 și 10 grade Celsius. La polul opus, temperaturile minime vor fi situate în jurul mediilor multianuale și vor fi cuprinse între -7 și 4 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei spre -12 grade Celsius, după cum au anunțat specialiștii meteo.

Prognoza meteo

Prognoza meteo. Sursa foto: Pixabay

Ce temperaturi sunt anunțate în București în ultima zi a acestui an

De asemenea, în București, în intervalul 31.12.2024, ora 08:00 – 01.01.2025, ora 08:00, cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 7 grade, iar cea minimă va fi de -3…-1 grad Celsius. Ceața își va face simțită prezența îndeosebi dimineața și noaptea, după cum au mai precizat cei de la ANM.

Mâine, valorile termice, în special cele din timpul zilei, vor creşte în majoritatea zonelor. Cerul va fi variabil, cu înnorări în vestul, nord-vestul şi centrul ţării. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona înaltă a Carpaţilor Orientali.