Vrea să fie președinte, dar insistă să revină în jurnalism. Natalia Morari, cu cerere de apel împotriva TV8

Vrea să fie președinte, dar insistă să revină în jurnalism. Natalia Morari, cu cerere de apel împotriva TV8Sursa foto: FB/natalia morari

Republica Moldova. Fosta jurnalistă și actuala candidată la funcția de președinte, Natalia Morari, a contestat decizia primei instanțe în litigiul cu televiziunea la care a lucrat. O cerere în acest sens a fost înregistrată pe data de 26 septembrie, la Curtea de Apel Chișinău.

Natalia Morari, un nou demers pentru revenirea în profesie

Natalia Morari, candidată cu acte în regulă în cursa electorală pentru Președinție, a depus cerere de apel împotriva deciziei instanței de fond. Aceasta se judecă de mai multe luni pentru a-și redobândi calitatea de membru al asociației, fondatoare a postului de televiziune TV8.

La mijlocul lunii septembrie, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, a respins cererea Nataliei Morari. Ultima, înainte de deconspirarea relației cu Veaceslav Platon, a condus asociația. Spune însă că decizia de a renunța a fost luată sub influența stresului și depresiei postnatale.

Victimă a stresului și a depresiei postnatale

Pe 12 septembrie 2021, postul de televiziune TV8 a anunțat că rupe contractul cu Natalia Morari din cauza unui conflict de interese. Se întâmpla la câteva zile după ce Morari a dezvăluit că tatăl băiețelului pe care l-a născut este Veaceslav Platon.

În comunicatul televiziunii se preciza că Natalia Morari a pierdut și calitatea de președintă a Asociației Obștești „Media Alternativă”, care deține licența TV8.

O lună mai târziu, Natalia Morari a acționat în judecată asociația, declarând că a luat decizia de încetare a calității sale de membru sub presiune.

În cerere, actuala candidată la funcția de președinte menționează că „era în stare de stres continuu, fiind inclusiv în depresie postnatală”. Aceasta spune că a semnat actele sub influența „ presiunilor psihologice și stării de stres, în care se afla”. Respectiv, ulterior și-a revizuit decizia și vrea să fie restabilită în drepturi.

Veaceslav Platon si Natalia Morari/ Captură video

Platon, partener de campanie

Odată cu încetarea calității de membru al asociației, a fost închisă și emisiunea „Politica cu Natalia Morari”. Fără să anunțe despre faptul că se află într-o relație cu omul de afaceri, Morari a făcut interviuri cu el.

Platon s-a refugiat la Londra, dar își asumă în continuare un rol activ în societatea moldovenească. Pe numele său sunt deschise dosare penale în care este învinuit de escrocherii și spălări de bani.

Un raport publicat de comunitatea Watchdog arată că Veaceslav Platon a cheltuit mii de euro pentru promovarea dezinformării.

Acesta comentează situația din Republica Moldova. De obicei, abordează  o tonalitate critică față de autoritățile de la Chișinău. Conform unor informații, Natalia Morari este susținută anume de el în campania electorală pentru funcția de președinte.

În cea mai recentă declarație, Morari neagă vreo influență din partea lui Platon.

„ Ceea ce ține de viața politică, de cele mai multe ori, noi avem păreri diferite, pentru că el are o abordare mai radicală. Eu nu am susținut ideea lui de a-și crea partid. El acum nu va fi lăsat să-și ducă planurile până la capăt. Eu discut cu oricine, inclusiv cu Veaceslav, iar dacă ideile sale vor fi bune, atunci le voi implementa. Dacă întrebați cine a luat deciziile și cine va continua să le ia, Natalia Morari sau Veaceslav Platon, atunci vă spun că ele vor fi ale mele. Viața mea personală nu s-a intersectat cu cea profesională. Eu am mai spus că bărbații vin și pleacă, dar țelul meu și realizările mele depind de mine și eu pentru asta muncesc”, a declarat Morari, pentru emisiunea „Mai întreb o data”.