Evenimentul Zilei > International > Vot important în Chile. Se pregătește schimbarea Constituției
Vot important în Chile. Se pregătește schimbarea Constituției

Vot important în Chile. Se pregătește schimbarea Constituției

Eveniment major în Chile, unde oamenii au decis, prin vot, că este necesară schimbarea Constituției.

Votul în favoarea schimbării Constituţiei în Chile se situează detaşat pe primul loc, cu peste 77% din sufragii, potrivit rezultatelor parţiale ale referendumului organizat duminică şi centralizate din peste 11% din secţiile de votare, notează AFP.

Potrivit acestor rezultate parţiale, votul în favoarea unei noi Constituţii a obţinut 77,26%, faţă de 22,24% împotriva acestei opţiuni.

Aproape 15 milioane de chilieni au fost chemaţi duminică să se pronunţe prin referendum în legătură cu schimbarea Constituţiei, moştenită din perioada dictaturii lui Augusto Pinochet (1973-1990).

Proteste violente la Santiago de Chile

Cel puţin două biserici au fost incendiate duminică la Santiago de Chile, capitala statului Chile, în contextul în care mii de persoane au ieşit în stradă pentru a marca un an de la protestele sângeroase împotriva guvernului conservator, relatează DPA.

În fotografii postate online se vede cum se prăbuşeşte turnul bisericii Parroquia de la Asuncion, unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult din Santiago de Chile. În alte fotografii se vede un incendiu la Iglesia de San Francisco de Borja, biserică folosită deseori de poliţie pentru ceremonii.

Demonstraţia a început paşnic în Plaza Italia, cunoscută şi ca Plaza de la Dignidad, însă în scurt timp a degenerat în violenţe, în ciuda unei prezenţe masive a poliţiei.

Manifestări violente și anul trecut, soldate cu cel puțin 30 de morți

Chile a fost zguduit de proteste violente între 18 octombrie şi 30 noiembrie anul trecut, manifestaţiile paralizând capitala. Demonstranţii cereau un acces mai bun la serviciile de sănătate şi la educaţie, precum şi o îndepărtare de sistemul economic neoliberal.

Cel puţin 30 de persoane au murit în timpul protestelor, iar poliţia a fost criticată pentru brutalitate.

Protestele au fost reluate recent, înaintea unui referendum la 25 octombrie în cadrul căruia chilienii vor fi întrebaţi dacă vor o nouă Constituţie, una dintre solicitările cheie ale demonstranţilor. Actuala Constituţie datează din 1980, din timpul dictaturii generalului Augusto Pinochet.

Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: