Volodimir Zelenski oferă sprijin pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, invocând experiența navală a Ucrainei
- Bianca Ion
- 3 aprilie 2026, 07:50
Volodimir Zelenski. Sursă foto: FacebookPreședintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina este pregătită să pună la dispoziția statelor care caută soluții pentru menținerea deschisă a Strâmtorii Ormuz experiența sa legată de libertatea navigației în Marea Neagră, potrivit Reuters. Anunțul a fost făcut după o întâlnire virtuală la care au participat aproximativ 40 de țări și care a fost dedicată redeschiderii acestei rute maritime.
Ucraina își pune experiența la dispoziția partenerilor
În mesajul său video de seară, Zelenski a spus că ministrul de externe Andrii Sîbiha a luat parte la întâlnirea online consacrată găsirii unor soluții pentru Strâmtoarea Ormuz.
„Ucraina dispune de experienţă relevantă în ceea ce priveşte căile navigabile maritime, apărarea şi redeschiderea traficului maritim”, a spus Zelenski. „Dacă partenerii noştri sunt gata să acţioneze, vom analiza cum îi putem sprijini, cum putem pune în practică experienţa, cunoştinţele şi potenţialul nostru tehnologic”, a adăugat liderul ucrainean, fără a oferi alte detalii.

Nave comerciale Stramtoarea Ormuz / sursa foto: captură video
Capacitățile dezvoltate de Ucraina în Marea Neagră
În cei patru ani de război, forțele ucrainene au dezvoltat tehnologii care le-au permis să obțină rezultate importante împotriva navelor rusești din Marea Neagră. Printre acestea se numără și dronele maritime, folosite de Kiev pentru a lovi flota rusă și pentru a împiedica Moscova să preia controlul asupra acestei căi navigabile.
Experiența acumulată de Ucraina în acest domeniu este acum prezentată drept un posibil sprijin pentru statele care analizează modalități de a menține deschisă circulația prin Strâmtoarea Ormuz.
Zelenski vrea să furnizeze tehnologie de apărare Orientului Mijlociu
Săptămâna trecută, Volodimir Zelenski s-a aflat într-un turneu în țări din Orientul Mijlociu, în cadrul unei inițiative prin care Ucraina încearcă să furnizeze tehnologie de apărare dezvoltată în cei patru ani în care a combătut atacurile cu drone, multe dintre acestea fiind proiectate în Iran.
Președintele ucrainean a spus că așteaptă vineri un raport privind progresele făcute în această direcție din partea lui Rustem Umerov, principalul negociator al Ucrainei în discuțiile care vizează încheierea războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei.
Miercuri, Zelenski a declarat că Ucraina cooperează deja cu Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar și Iordania. El a adăugat că există contacte și cu Bahrain, Kuweit și Irak, în timp ce echipa guvernamentală poartă discuții și pentru posibile acorduri cu Turcia și alte state.