Volkswagen ar putea înceta să mai producă modelul Polo în Europa

Volkswagen ar putea înceta să mai producă modelul Polo în EuropaVolkswagen. Sursa foto: Arhiva EVZ

Grupul auto german Volkswagen analizează o posibilă încetare a producţiei modelului Polo în Europa la finele acestui deceniu, în condiţiile în care înăsprirea reglementărilor cu privire la emisii majorează costurile cu producţia de automobile cu motoare pe combustie.

O decizie cu privire la înlocuirea, prelungirea ciclului de viaţă a modelului Polo sau eliminarea sa completă este "o discuţie deschisă" în interiorul companiei, au dezvăluit două surse din apropierea acestui dosar.

Ce se va întâmpla cu modelul „Polo”

Din 1975, Volkswagen produce modelul Polo, iar versiunea actuală va fi produsă până în 2026. Produs la uzinele Volkswagen din Brazilia, China, Spania și Africa de Sud, Polo este al doilea cel mai bine vândut model Volkswagen la nivel mondial.

Acesta se vinde pentru aproximativ 20.000 de euro. După ce Ford a anunțat la începutul anului că nu va mai produce modelul Fiesta, oprirea producției modelului Polo ar însemna dispariția unui alt model accesibil de pe piața europeană.

În mod normal, compania Volkswagen produce autovehicule în cicluri de viață de câte șapte ani. După această perioadă, modelul este reînnoit sau scos din producție. Astfel, piața de autovehicule rămâne constant activă și atractivă pentru cumpărători, dar se și menține la cerințele cu privire la emisii.

 

Volkswagen Polo poate fi retras de pe piața auto (1)

Volkswagen Polo poate fi retras de pe piața auto

Polo se va produce cel puțin până în 2026

Volkswagen își propune deja să producă un model electric numit ID2, care va costa 25.000 de euro, până în 2026. În jurul sfârșitului deceniului, grupul german intenționează să lanseze un model pe baterie mai ieftin de 20.000 de euro, numit provizoriu ID1. Acest model ar urma să umple golul care an apărut atunci când Polo a fost eliminat.

În prezent, discuțiile se concentrează pe viitorul modelului Polo în Europa, deoarece în următorii ani vor intra în vigoare noile reguli mai stricte, care vor duce la prețuri mai mari, Euro 7. Industria auto a avertizat că, din cauza noilor reglementări, companiile trebuie să plătească pentru sistemele costisitoare de reducere a emisiilor. Astfel,  prețurile micilor vehicule pe benzină vor crește neproporționat, potrivit Adevărul.