Vladimir Putin începe să-și dea seama de „eroarea colosală” pe care a făcut-o, pe măsură ce rușii înțeleg că sunt mințiți

Vladimir Putin începe să-și dea seama de „eroarea colosală” pe care a făcut-o, pe măsură ce rușii înțeleg că sunt mințiți Sursa foto: Kremlin

Președintele rus Vladimir Putin începe să realizeze „greșeala colosală” pe care a făcut-o prin invadarea Ucrainei, afirmă oficiali occidentali citați de Sky News.

Oficialii, care au preferat să-și păstreze anonimatul, spun, de asemenea, că opoziția față de liderul rus este în creștere după anunțul de săptămâna trecută privind o mobilizare parțială a rezerviștilor militari. De la acest anunț, se estimează că 250.000 de bărbați au părăsit țara pentru a evita recrutarea.

Exodul se adaugă celor 400.000 de persoane despre care se crede că au plecat imediat după invazia din februarie, inclusiv mulți dintre cei mai educați și calificați oameni ai țării, ceea ce sporește presiunea asupra economiei ruse, deja grav afectată de sancțiuni.

Un oficial a declarat că este din ce în ce mai clar pentru poporul rus că țara a suferit o umilință care ar putea slăbi controlul lui Putin asupra puterii.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Anunțul de mobilizare înseamnă că tot mai mulți ruși își dau seama că sunt mințiți”, a declarat oficialul.

„Elitele știu că lucrurile nu merg conform planului. (...) Am văzut comentarii în presa de stat despre faptul că Putin a fost înșelat de înalți oficiali militari”, a mai spus oficialul.

„Nu prevăd că vom asista la o schimbare iminentă. Dacă m-ați fi întrebat în urmă cu un an, aș fi crezut că actuala echipă va fi probabil la putere până în 2030. Cred că acest lucru este mult mai puțin clar acum. Este o greșeală atât de mare. Mulți își dau seama acum că Rusia a fost umilită de această greșeală colosală. Acest lucru va avea consecințe, dar cred că se va dezvolta pe parcursul mai multor luni, dacă nu chiar ani”, a conchis acesta.

Semne de panică la Moscova

Un alt oficial occidental, citat din nou de BBC sub rezerva anonimatului, spune că viteza cu care au avut loc așa-numitele referendumuri în zonele ocupate de Rusia în Ucraina, mobilizarea parțială și recenta retorică nucleară sunt semne de panică la Moscova.

Există, de asemenea, îngrijorare cu privire la mobilizare, potrivit sursei citate - care a preferat să rămână anonimă, deoarece oamenii au învățat să nu aibă încredere în declarațiile oficiale - și pentru că mobilizarea este doar parțială.

El a precizat că, de la invazie, au avut loc 54 de incendii în centrele de recrutare militară, dintre care 17 au avut loc în patru zile, între 21 și 25 septembrie.

„El a adus războiul acasă la ruși într-un mod pe care Putin nu l-a dorit”, a spus oficialul.