Simion, atac la Nicușor Dan: A depășit orice limită. A implicat toate instituțiile statului, nimeni nu are curaj să vorbească despre asta

Simion, atac la Nicușor Dan: A depășit orice limită. A implicat toate instituțiile statului, nimeni nu are curaj să vorbească despre asta

Președintele AUR, George Simion, i-a răspuns vineri președintelui Nicușor Dan, după declarațiile acestuia la adresa formațiunii politice și a liderului său. Simion a calificat afirmațiile șefului statului drept „scandaloase” și a susținut că președintele ar fi intervenit în mai multe momente importante ale vieții politice din acest an.

Simion despre Nicușor Dan: A depășit orice limită

„Considerăm afirmațiile sale ca fiind scandaloase. Considerăm că a depășit orice limită. Poziția noastră este că Nicușor Dan minte de foarte, foarte multe ori”, a declarat George Simion.

Liderul AUR a anunțat că va prezenta o cronologie a evenimentelor în care susține că președintele s-ar fi implicat direct. Printre acuzațiile formulate se numără presupusa intervenție a lui Nicușor Dan în încercarea de schimbare a premierului Ilie Bolojan.

„S-a implicat direct în demiterea lui Ilie Bolojan. S-a implicat direct ca Veștea să fie premier”

„Nicușor Dan a vrut ca Ilie Bolojan să nu mai fie premierul României. S-a implicat direct în demiterea lui Ilie Bolojan. S-a implicat direct ca Veștea să fie premier”, a afirmat Simion.

Acesta a declarat că, ulterior, au existat mai multe încercări de desemnare a unei persoane pentru funcția de prim-ministru, despre care afirmă că ar fi fost coordonate în funcție de rezultatul anticipat al negocierilor.

Nicușor Dan

Nicușor Dan. Sursa foto: Captură video

„Știa că îl va propune pe Luca Niculescu dinainte de a face propunerea Siegfried Mureșan”

„Pe tot parcursul acelor încercări penibile a pus la cale apoi desemnarea lui Siegfried Mureșan, știind că nu o să treacă, pentru ca ulterior să-l propună pe Luca Niculescu, știind că îl va propune pe Luca Niculescu dinainte de a face propunerea Siegfried Mureșan”, a declarat liderul AUR.

George Simion a mai acuzat că președintele ar fi implicat instituțiile statului în aceste demersuri și a reluat afirmația potrivit căreia Nicușor Dan ar fi dat ordin ca manifestația de susținere a lui Călin Georgescu să nu aibă amploare.

Simion îl acuză pe Nicușor Dan că „a dat ordin ca să nu existe o manifestație mare”

„A implicat toate instituțiile statului, nimeni nu are curaj să vorbească despre asta. Repet, a dat ordin ca să nu existe o manifestație mare, amplă, de susținere a lui Călin Georgescu”, a susținut Simion.

În final, liderul AUR a făcut apel la public să analizeze succesiunea evenimentelor și să tragă propriile concluzii.

„Sper ca românii să gândească cu mintea lor și să aprecieze ei, având în vedere tot ce s-a întâmplat, dând lucrurile înapoi și să vadă că ne minte”, a încheiat George Simion.