Vladimir Putin face acuzații dure! Ucraina, principalul vinovat. „Discriminarea față de vorbitorii de limbă rusă este accentuată”

Vladimir Putin face acuzații dure! Ucraina, principalul vinovat. „Discriminarea față de vorbitorii de limbă rusă este accentuată” Sursă: Sputnik News

Vladimir Putin a făcut o acuzație gravă chiar în timpul unei conferințe de presă pe care a susținut-o vineri. Acesta este de părere că Ucraina încalcă drepturile omului, iar situația din Donbas este din ce în ce mai rea. Tensiuna dintre cele două țări a devenit mai puternică.

În timpul unei conferințe de presă pe care a susținut-o vineri, alături de președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, Vladimir Putin a făcut o acuzație dură.

Tensiunile dintre Rusia și Ucraina sunt din ce în ce mai evidente.Conflictul militar de amploare din Donbas induce temerea că Moscova ar putea ataca în orice moment.

Kievul transmite că separatiștii pro-ruși au început să bombardeze școli, grădinițe sau locuințe, iar Moscova a declarat că totul se întâmplă din cauza președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Acesta nu ar vrea să se așeze la masa tratativelor pentru a calma spiritele din Donbas, care durează de opt ani, după ce Rusia a anexat Peninsula Crimeea.

Ne puteți urmări și pe Google News

”Copiii mâncau micul dejun când a fost lovită grădinița”, a declarat o angajată a grădiniței pentru AFP. ”A lovit sala de sport. După micul dejun, copiii aveau cursuri de gimnastică. Încă 15 minute și totul ar fi putut fi mult, mult mai rău”, a mai spus femeia.

Vladimir Putin crede că oficialii de la Kiev și liderii separatiștilor pro-ruși din Donețk și Lugansk trebuie să discute ”măsuri politice, economice și militare” care să aducă pacea.

Sursa: Igor Dolgov | Dreamstime.com

”Tot ceea ce trebuie să facă Kievul este să stea la masa de negocieri cu reprezentanții Donbasului și să convină asupra măsurilor politice, militare și economice pentru a pune capăt conflictului. Din păcate, în acest moment vedem o deteriorare a situației în Donbas”, a spus Vladimir Putin.

Liderul de la Kremlin, principalul critic

Separatiștii pro-ruși au controlat autoproclamatele Republici Populare Lugansk și Donețk. După aceste incidente, Rusia a anexat Peninsula Crimeea.

Liderul de la Kremlin nu a fost niciodată încântat de apropierea Ucrainei de Occident. Vorbitorii de limbă rusă ar fi fost constant discriminați.

Vladimir Putin a răbufnit după închiderea unor instituțiil mass-media pro-ruse și a declarat că Ucraina agravează situația din Donbas. Rusia a eliberat câteva sute de mii de pașapoarte rezidenților din autoproclamatele republici Donețk și Lugansk.

”În general, în Ucraina există o încălcare masivă a drepturilor omului. La nivel legislativ, discriminarea față de vorbitorii de limbă rusă este accentuată”, a mai declarat Vladimir Putin în timpul conferinței de presă de vineri.