Rămas-bun al ministrului Sănătății, după șapte luni de mandat. Vlad Voiculescu nu va rămâne în sistemul medical. Doar aproape!
- Cristina Vladu
- 21 decembrie 2016, 00:00
„Fiți cu ochii pe proiecte”, a transmis demnitarul reprezentanților media, ca o recunoaștere a rolului acestora de câine de pază
Vlad Voiculescu a punctat ieri, în cadrul unei conferințe de presă de bilanț, câteva dintre realizările sale de suflet. „Sistemul românesc de sănătate este într-un echilibru fragil și lucrurile nu mai pot fi făcute după ureche. Schimbarea a pornit la momentul Colectiv și cred că atunci ne-am dat seama cu toții de calitatea serviciilor de îngrijire în spitale. Închiderea secției de Terapie Intensivă de la Spitalul de Arși s-a dovedit o măsură radicală. Acum lucrările sunt pe final, iar Unitatea de Arși de la Floreasca a fost extinsă, fără nici un fel de festivism. Ieri, la Spitalul Clinic din Timișoara a fost inaugurat Centrul de Mari Arși ”, a spus ministrul, care a adăugat că „rezultatele acestor măsuri nu se văd imediat. Vor apărea doar dacă va fi păstrată aceeași rigoare în scoaterea gunoiului de sub preș”.
Nu este vorba doar despre lipsa banilor, ci de corupție!
„Sistemul nu suferă atât de subfinanțare, cât suferă de lipsa respectării regulilor, de corupție. Cel mai bun leac pentru eradicarea corupției este transparența și pedepsirea neregulilor acolo unde acestea apar”, a subliniat demnitarul, după care a anunțat că funcționează linia directă cu DNA, cu Parchetul, în ultimele 10 zile fiind primite 88 de apeluri. S-a implementat, totodată, sistemul de raportare, transparent, a medicamentelor, prin care se cunosc stocurile de la furnizori, astăzi lansându- se ordinul pentru definirea obligației de serviciu public, pentru a împiedica exportul paralel.
Ministrul a reclamat presiuni politice
„Dacă am deranjat niște interese de origine politică, îmi cer scuze, dar numi pare rău. Au fost momente în care presiunile, via canale politice, au fost mari. Reamintesc că sănătatea nu are culoare politică, este pentru și despre oameni și cred că este rolul nostru, al tuturor, să ne îngrijim de sănătate”, a ținut să puncteze Voiculescu, exprimându-și dorința să vadă mai puține urechisme în sistemul public de sănătate. „Îmi este teamă că vreunul dintre proiectele începute ar putea fi abandonat. Atunci când îți pui viața în paranteză și investești foarte mult timp, ai vrea să le vezi și finalizate.
Corpul de control va merge săptămâna acesta la Sfânta Maria
Vlad Voiculescu a precizat: „Controlul la Spitalul Sf. Maria are două componente. Pe de o parte, avem Corpul de Control care, între timp, și-a făcut temele de aici, din Ministerul Sănătății. A doua componentă era vizita experților străini în transplant pulmonar care, din păcate, a fost temporizată și pentru asta trebuie să-i mulțumim sau să nu-i mulțmim domnului manager de la acel spital, care probabil, că are motivele dumnealui când a amenințat medici din străinătate, spunându-le că nu sunt bineveniți și că vor fi deferiți justiției dacă vor călca în România, în Spitalul Sfânta Maria”.