Vizită neașteptată în România! Premierul Ciucă și Bogdan Aurescu îl așteaptă cu nerăbdare. Se întâmplă chiar în această dimineață

Vizită neașteptată în România! Premierul Ciucă și Bogdan Aurescu îl așteaptă cu nerăbdare. Se întâmplă chiar în această dimineațăSursa: gov.ro

Ministrul de externe al Republicii Islamice Pakistan, Makhdoom Shah Mahmood Hussain Qureshi, va ajunge în România în această dimineață. Va avea prima vizită oficiala cu premierul Nicolae Ciucă şi cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Ministrul de externe al Republicii Islamice Pakistan, Makhdoom Shah Mahmood Hussain Qureshi, este așteptat luni, la ora 10,00, la Palatul Victoria. Premierul Nicolae Ciucă şi ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu sunt persoanele care îl vor întâmpina.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu va avea o altă întălnire importantă cu omologul pakistanez.

Makhdoom Shah Mahmood Hussain Qureshi a decis să facă prima vizită oficială în România, iar persoana care a făcut invitația a fost chiar ministrul Afacerilor Externe.

Cea mai importantă vizită a anului 2022

Potrivit MAE, este prima vizită în România a unui ministru pakistanez de externe în ultimele două decenii şi are loc în contextul unei „dinamici pozitive” înregistrate recent în relaţiile româno-pakistaneze, inclusiv pe fondul „sprijinului esenţial” pe care Pakistan l-a oferit eforturilor României de evacuare din Afganistan a cetăţenilor proprii, a altor cetăţeni din ţări aliate şi a 156 de cetăţeni afgani aflaţi în situaţii de risc, în lunile august şi septembrie 2021.

„În cadrul consultărilor politice ale celor doi miniştri de externe vor fi discutate modalităţile de dezvoltare a relaţiei bilaterale, aprofundarea dialogului politic, precum şi a cooperării economice şi sectoriale dintre cele două ţări. De asemenea, vor fi discutate aspecte precum consolidarea dinamicii relaţiilor UE-Pakistan şi principalele evoluţii de interes comun pentru cele două state, cu accent pe regiunea indo-pacifică şi situaţia din Afganistan”, a mai precizat MAE.

Scopul vizitei este de a semna un acord de cooperare între Camera de Comerţ şi Industrie a României şi Asociaţia Camerelor de Comerţ şi Industrie ale R. I. Pakistan şi un acord-cadru de cooperare ce prevede un schimb de burse între Universitatea Politehnică din Bucureşti şi Universitatea din Islamabad, menţionează sursa citată.

Pakistanul este o țară foarte activă în plan internațional, inclusiv în cadrul „forțelor de menținere a păcii” ale ONU. Pakistanul este membru în Organizația Cooperării Islamice. Este pregătită să facă noi alianțe și să atragă de partea lor mai multe țări din UE, potrivit g4media.ro