Subvenția acordată partidelor în 2020 urmează să fie redusă cu 30% față de acest an, au declarat surse guvernamentale pentru Europa Liberă.

Anul acesta partidele parlamentare au beneficiat de cea mai mare subvenție acordată vreodată, datorită unui amendament al fostului trezorier PSD. Suma totală acordată partidelor parlamentare va fi de circa 180 de milioane de lei, se prevede în proiectul de buget pe anul viitor, potrivit romania.europalibera.org.

Suma este mai mică cu aproape 30% față comparativ cu cea acordată în acest an, când partidele au primit în total peste 250 de milioane de lei. Acest lucru va conduce la realizarea unui economii la buget de circa 70 de milioane de lei.

Valoarea subvenției de anul viitor, asemănătoare cu cea acordată în 2018

Valoarea subvenției care va fi acordată partidelor anul viitor este comparabilă cu cea acordată în anul 2018, care s-a ridicat la peste 170 de milioane de lei.

,,Va fi o reducere de aproape 30%, decizia este luată. Suma finală va fi în jurul a 181 de milioane de lei”, au declarat, pentru Europa Liberă, surse din Guvern.

Noua lege privind finanțarea partidelor și a campaniilor electorale a fost votată în anul 2015, formațiunile politice primind dreptul de a folosi banii publici în campaniile electorale, contribuțiile private fiind decontate după alegeri de Autoritatea Electorală Permanentă. Rambursarea se face pe baza documentelor justificative și se acordă dacă formațiunea politică a trecut de pragul de 3%.

Subvenția acordată partidelor a constituit subiect de discuții și la realizarea bugetului pe anul 2019. Social-democrații conduși de Liviu Dragnea doreau ca partidele să încaseze 400 de milioane de lei, în urma dezbaterilor ajungându-se ca suma finală să fie redusă la 250 de milioane de lei.