Viscolul prinde putere, nămeții îngroapă România. Alertă specială pentru București
- Andrei Pospai
- 17 februarie 2025, 10:48

Ninsorile care cad neîncetat de câteva zile în sudul și estul țării vor continua. În același timp, o masă de aer de origine polară va coborî dispre nordul continentului, iar vremea va deveni geroasă. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit codul galben de viscol, dar a emis și o avertizare de ger pentru aproape jumătate din țară.
După un ianuarie neobișnuit de cald, iarna s-a hotărât, în sfârșit, să vină și în România. Ninsorile au cuprins mai ales sudul și estul țării, acolo unde statul de zăpadă a început să devină consistent.
Codul Galben de viscol, prelungit
Iar prognozele meteorologilor nu arată deloc bine. Astăzi, ANM a prelungit codul galben de viscol până miercuri, 19 februarie.
"În județele Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Ilfov și în municipiul București va ninge moderat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, cu grosimi în general de 15...25 cm.
În estul județului Olt, jumătatea sudică a județelor Argeș, Dâmbovița și Prahova și în vestul județului Constanța va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, cu grosimi în general de 10...15 cm.
Temporar vântul va avea intensificări cu viteze de până la 45 km/h, viscolind ninsoarea", au anunțat meteorologii.

Viscol. Sursa foto: Arhiva EVZ
Informare Meteorologică
În același timp este în vigoare și o Informare Meteorologică, valabilă în același interval.
"Temporar va ninge în regiunile sudice și sud-estice, local în centrul țării și pe arii restrânse în rest. Se va depune strat nou de zăpadă (în general 10...20 cm) și se va forma ghețuș.
Vântul va sufla în general moderat luni în sudul țării (viteze de 30...40 km/h), iar pe litoral temporar va avea intensificări cu rafale de 40...45 km/h.
Vremea va fi rece în toate regiunile până la finalul săptămânii. Până miercuri vor fi nopți și dimineți geroase în nordul teritoriului și în depresiuni, apoi îndeosebi în sudul și centrul țării", a transmis ANM.

Cod Galben de ger. Sursa foto: ANM
Ger în jumătatea de nord
Dacă sudul și sud-estul vor avea parte de ninsori, în jumătatea de nord a țării vremea se va răci accentuat. Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod Galben de vreme rece, cu nopți și dimineți geroase, în intervalul 17 februarie, ora 10 – 19 februarie, ora 10.
"În intervalul menționat vremea va fi rece, iar pe parcursul nopților și al dimineților va fi ger, local în nordul, centrul, nord-estul teritoriului, precum și în zonele montane, unde temperaturile minime se vor încadra în general între -17 și -10 grade", se arată în comunicatul meteorologilor.
Prognoză specială pentru București
Nici Bucureștiul nu va fi ocolit de fenomene extreme. ANM a emis o prognoză specială pentru Capitală.
"Intervalul 17.02.2025, ora 10:00 - 18.02.2025, ora 08:00 Vremea va fi rece. Cerul va fi noros, va ninge moderat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă cu grosimi în medie de 10...15 cm, astfel încât până la finalul intervalului stratul total de zăpadă va avea grosimi variabile în general de 15...25 cm. Se va forma ghețuș.
Vântul va sufla în general moderat (viteze la rafală de 35...40 km/h, temporar viscolind ninsoarea). Temperatura aerului nu va avea variații semnificative și va fi de -4...-3 grade.
18.02.2025, ora 08:00 - 19.02.2025, ora 10:00
Vremea se va menține rece. Cerul va fi noros, va continua să ningă moderat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă cu grosimi în general de 10...15 cm, astfel încât până la finalul intervalului stratul total de zăpadă va avea grosimi variabile în general de 30...40 cm. Se va forma ghețuș.
Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura aerului nu va avea variații semnificative și va fi de -4...-3 grade", transmite ANM.