Viorel Moldovan: „Aveam un salariu mai mare la Rapid decât la echipa națională”

Viorel Moldovan: „Aveam un salariu mai mare la Rapid decât la echipa națională”

Viorel Moldovan, noul selecționer al naționalei de tineret, a vorbit despre motivele care l-au determinat să-i antreneze pe „triolori”, și să plece de la Rapid.

Viorel Moldovan a fost prezentat, azi, într-o conferință de presă, în noua calitate, de antrenor al echipei naționale de tineret. Selecționerul a spus că nu a fost interesat de aspectul financiat, mai ales că, la Rapid, avea un salariu mai mare decât cel pe care îl va încasa de la echipa națională.

„Mi-am dorit foarte mult să ajung să antrenez echipa naţională sub 21 de ani. E o provocare enormă pentru mine. Mă bucur că am şansa să reprezint din nou România. E o mare plăcere să simt iar gustul performanţei şi îmi doresc să realizez acest lucru, pentru că am fost un jucător care a făcut performanţă oriunde a jucat. Obiectivul impus de FRF este acela de a forma jucători pentru prima reprezentativă. Contractul este confidenţial. Pot să vă spun doar că am semnat pe doi ani. Dar din punct de vedere financiar, câştigam mai bine la Rapid, deşi n-am luat nici un ban de acolo”, a spus Moldovan.

Ne puteți urmări și pe Google News