Sursa foto: Arhiva EVZDacă în titlu, în loc de o afirmaţie, aş fi pus o întrebare, cum ar fi: „Când plătesc vinovaţii pentru dezastrul de la Broşteni”?, sunt sigur că aproape trei sferturi dintre răspunsuri ar fi fost o ridicare a neputinţă din umeri şi câteva cuvinte îngăimate amar şi cu obidă: „Ce putem face noi? Suntem prea mici”! Dar ca să murim. din cauza prostiei, a indolenţei sau a hoţiei, nu am fost prea mici? Vă reamintesc faptul că în urma dezastrului de la Broşteni, au murit trei omeni.
Dar să ne fie luate casele de ape şi apoi să se spună, cu nesimţire şi dispreţ pentru cei loviţi de nenorocire că ei sunt vinovaţi, pentru că acoperişurile nu erau bine făcute şi curgea apa prin ele, nu am fost prea mici? Dar să plătim spetiţi de biruri lucrări care s-au prăbuşit la prima încercare mai serioasă, nu suntem prea mici? Dar să privim cum munţii intraţi definitiv în legendă şi conştiinţa românilor prin scriitura inegalabilă a lui Mihail Sadoveanu sunt pur şi simplu bărbieriţi de averea lor cea mai de preţ, aurul verde, nu suntem prea mici?
Va să zică, atunci când este vorba să plătim tâmpeniile şi hoţiile altora, a celor consideraţi privilegiaţi, facând parte dintr-o castă, pentru că au meritul să fi lipit afişe în campania electorală şi au o pilă pe la câte vreun partid, nu suntem mici. Ba chiar suntem foarte mari. Cei mai mari. Singurii mari, altminteri.
Pentru că suntem singurii care plătim şi suferim. Rudele şi apropiaţii celor care şi-au pierdut viaţa în dezastrul de la Broşteni nu sunt deloc prea mici pentru a-şi jeli morţii, dar şi pentru a fi folosiţi drept pretexte pentru înjurăturile dintre partide, să se vadă că le pasă. Ba, aceşti năpăstuiţi grav, chiar mai au privilegiul să li se și adreseze, împersonal, câteva cuvinte de compasiune, care seamănă cu citatele din calendarele de perete, cele groase de dinainte de ’89, din care îşi alimentau cultura generală docţii cartierului citind ce scria pe spatele filei pe care o rupeau în fiecare zi din perete, până se termina anul.
Devenim însă mici, foarte mici, insignifianţi, atunci când ne-ar trece prin cap să întrebăm cine se face vinovat de nenorocirile care s-au abătut asupra noastră. Iar gândul că s-ar putea să se ceară şi socoteală cuiva, devine o adevărată obrăznicie. O veritabilă nelegiuire. Nelegiuire care, ca orice nelegiuire, este pasibilă inclusiv cu sancţiunea pierderii libertăţii. La pârnaie cu gralivii care pun întrebări incomode. Este liberă doar turma care plăteşte fără să crâcnească.
Să fim foarte limpezi cu ceea ce s-a întâmplat la Broşteni, tragedie care, mie, cel puţin, mi se pare că începe să fie uitată mult prea repede. Nu cantitatea de apă căzută din cer este principala cauză a tragediei. Dimpotrivă. La mică distanţă de Broşteni, în zona Roznov, Piatra Şoimului, au căzut nu 70 de litri pe metru pătrat, ca la Broşteni, ci peste 100. Acolo, însă, nu s-a întâmplat, din fericire, niciun dezastru, deşi ţinutul este străbătut de două râuri cu nume pitoreşti: unul se numeşte Calul, celălalt, Iapa, care, dacă ar fi să ne luăm după explicaţiile bâlbâite ale celor care încearcă să se scuze pentru Broşteni, ar fi trebuit să măture totul în cale. Nu a fost aşa. De ce?
Pentru că principalele cauze la Broşteni nu au fost ploile, ci alte două nenorociri făcute cu mânuţele alea două de către autorităţi. La Broşteni, declarat altminteri că se află în zonă neinundabilă, s-a rupt un dig de protecţie. Dig care nu era de pe vremea lui Ştefan cel Mare, ci dig ce fusese inaugurat cu puţin timp înainte de prăpăd. Inaugurat cu pompă şi discursuri bombastice, de credeai că se inaugura Porţile de Fier III.
Digul acela s-a rupt la prima confruntare serioasă cu apa. Cel de-al doilea motiv al tragediei se vede încă și acum pe fotografiile şi filmările de la faţa locului. Sunt mulţi, foarte mulţi buşteni aduşi de furia apelor. În faţa acestei realităţi de necontestat, s-a încercat să mai fim prostiţi încă o dată. Că acei bulumaci proveneau din gardurile oamenilor, de parcă strănepoţii Irinucăi din povestirile lui Creangă îşi înconjuraseră proprietăţile cu buşteni groşi şi înalţi de câţiva metri, pregătindu-se, ca în vechime, de o invazie a turcilor.
Realitatea este cu totul alta. Acei buşteni provin din tăierile masive, legale, zice-se, da cu mare iz de ilegalitate, din munţii din jurul Broştenilor. Buştenii aceia, care ar fi trebuit să fie arbori în pădure, care să oprească formarea torentelor şi a puhoaielor, tăiați și stivuiţi frumos pe marginea drumurilor pentru a fi traficaţi, au fost luaţi de ape şi prăvăliţi peste oameni.
Aşadar, acum, când se încearcă, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul altor tragedii, să se pună batista pe ţambal şi să se aplice vechea metodă: „mortul e vinovat”, cine răspunde şi cine plăteşte consecinţele dezastrului de la Broşteni? Trei oameni morţi şi peste 450 de gospodării distruse.
Am întrebat-o cât se poate de oficial, inclusiv într-o emisiune în direct, pe doamna ministru al Mediului, Diana Buzoianu, când are de gând domnia sa sau instituţia pe care o conduce să facă plângere penală împotriva celor care au construit digul. Dar împotriva celor care l-au recepţionat? Dar împotriva celor care taie de ani şi ani de zile lemnul din munţii prin care Vitoria Lipan îşi căuta bărbatul? Şi dacă au autorizaţie în regulă, cine le-a dat acest certificat criminal şi contra a ce?
Există o vorbă veche: „Dacă eşti prost, stai acasă”. Cred că a venit vremea ca proştii să înţeleagă că ori stau acasă, ori dacă produc pagube cu nepriceperea lor (mai există o vorbă: „Să te ferească Dumnezeu de hărnicia prostului) să plătească. Inclusiv cu libertatea, dacă lucurile sunt grave, aşa cum s-a întâmplat la Broşteni.
Să nu mai fim mari şi avuţi atunci când este vorba de plătit prostiile altora, şi mici şi insignifianţi atunci când trebuie să-i tragem la răspundere.
Să se înţeleagă că simplul fapt că ai intrat într-un partid lipind afişe, sau îţi ţine lumânările de cununie un baron politic, îţi şi dă imediat un certificat de deştept şi, practic, poţi ocupa orice funcţie. Singura condiţie fiind nu dacă te pricepi, ci dacă e bine plătită. Să se gândească aceşti dibaci de două ori când râvnesc la câte o funcţie şi decid asupra vieţii unor oameni, că poate veni vremea când dau socoteală pentru prostiile făcute.
